Updated on septembrie 18, 2017 Primarul comunei Florești, Horia Sulea, a făcut un bilanț al dezastrului provocat de furtuna de ieri după-amiază. Acesta a anunțat că nu s-au înregistrat victime, dar că pierderile materiale ajung la aproximativ 10 milioane de lei.
„Dragii mei dragi,
Teribila, ciudata si inexplicabila urgie a lovit azi Florestiul si intreaga Transilvanie. Natura dezlantuita, adica rafale de vant cu viteze de 150 -170 km/h (in Floresti!!). Acum, dupa mai bine de 6 ore de munca de teren, cateva ganduri, sub emotia celor vazute, a suferintei celor care si-au pierdut efectiv casele !
– DIN FERICIRE PIERDERI DE VIETI OMENESTI NU SUNT
– DIN NEFERICIRE, avem pierderi materiale. Le evaluez la aprox. 10 milioane de lei
– Cea mai grava situtie e pe Tineretului, unde vantul a spulberat acoperisul unui imobil colectiv SI LOCUINTELE DE LA MANSARDA, care au ramas efectiv cu pardoseala si atat ! Pagube insemnate pe Cetatii 2, Florilor, Teilor (acoperisuri smulse), Scoala din Luna de Sus, Gradinita de pe Horea, Cladirea Primariei
– FELICITARI CELOR DE LA SCOALA DIN LUNA PENTRU MOBILIZARE SI OPERATIVITATE
– Pentru a va face o idee despre ce stihii ale naturi vorbim, la cladirea Primariei a fost smulsa invelitoarea prinsa in suruburi de 60 mm !!! Din pacate, la unele imobile, la acoperisuri am vazut calitate slaba a lucrarii (nu intru in detalii, doar punctez…calitate slaba, dar in parametrii ceruti de normative).
– Maine dimineata la ora 8, am convocat deja o Sedinta Operativa pt Situatii Speciale. Vom cauta SOLUTII pentru ajutorarea celor ce au avut de suferit, in special a celor de pe Tineretului, care au ramas FARA LOCUINTE ! Maine e si sedinta de Consiliu Local, voi prezenta situatia, vom cauta SOLUTII CONCRETE
– Prima urgenta este indepartarea molozului, a resturilor de la acoperisurile smulse. Se va realiza maine, de catre Primarie ! Inteleg ca propietarii de locuinte dincolo de trauma emotionala, nu au posibilitatea fizica si financiara de a rezolva acest aspect, ASA CA FACEM NOI PRIMARIA CURATENIE. NU E NICI UN BAI
– Ma gandesc serios la a demara un proiect de realizare a unei CLADIRI SPECIALE DE REZERVA PENTRU SITUATII DE URGENTA. Natura ne-a dat un semnal pe care trebuie sa il luam extrem de serios!
– Din pacate, marea majoritate a proprietarilor imobilelor distruse/avariate nu aveau asigurari obligatorii de locuinte.
– Am fost pe teren alaturi de cei de la Politia Locala, ISU si reprezentanti ai Sectiei 6 Politie Rurala Floresti, cu totii facandu-ne datoria fata de Floresti si impreuna actionand, in masura posibilitatilor, pentru a preintampina alte nenorociri si a avea o imagine de ansamblu asupra ceea ce s-a intamplat. S-a tinut continuu legatura cu alti factori si institutii abilitate in managementul situatiilor de urgenta.
– MULTUMIRI CELOR DE LA ISU (INSPECTOR SEF ISU, COLONEL ION MOLDOVAN SI LOCOTENENT COLONEL GRIGORE URCAN COMANDANT DETAȘAMENTUL NR. 2 DE POMPIERI SI AL PUNCTULUI DE LUCRU ISU FLORESTI) SI SECTIA 6 POLITIE RURALA FLORESTI (COMISAR ALEXANDRU MIRON)”, a scris primarul.
Pe Facebook Zozo Kovacs a postat un video cu mesajul:„Acuma in Floresti Atelierul de pizza. Merge spre Cluj”
Pe Facebook, Magnoliu Ion Stan a scris: „Uragan la Cluj / Florești. Sperietură. Oare grupul de investitori de acum 10 ani Nistor, Câmpean, Văscan și ceilalti dorm linistiti? (Îmi cer scuze, nu mai rețin prenumele lor). Sau vin sa ii ajute pe cei ramași fara acoperis? Vreo 3 blocuri, undeva pe strada Tineretului rămase fara „șapcă”.
„Cam asa a fost in Floresti …”, scrie Beldean Ionut Si Loredana, care a postat și un video:
Pe Facebook, Székely Márton, a scris: „Pe Teilor in Floresti”
Furtuna de sfârşit de vară de numai un sfert de oră a făcut victime aproape cât un uragan: 8 morţi şi 137 de răniţi au fost înregistrați în țară.