Cluj: Spitalul Regional de Urgență, Consiliul Județean a finalizat demersurile pentru noua investiție

Updated on septembrie 15, 2017 Consiliul Județean Cluj a finalizat demersurile care intrau în atribuțiile sale în ceea ce privește proiectul edificării viitorului Spital Regional de Urgență.

Astfel, joi, 14 septembrie 2017, Consiliul Județean a transmis Ministerului Sănătății adresa prin care a confirmat faptul că terenul situat în comuna Florești, Str. Avram Iancu, nr. 370 – 374, nu este supus unor cereri de revendicare, nu se află în litigii pe rolul instanțelor, nu este grevat de sarcini și nu este închiriat sau concesionat.

Cluj: Spitalul Regional de Urgență, Consiliul Județean a finalizat demersurile pentru noua investiție 1

Tot prin intermediul aceleiași adrese, Consiliul Județean a confirmat faptul că imobilul în cauză reprezintă un bun de interes public național.

„Este un pas extrem de important în demersul de edificare a Spitalului Regional de Urgență. Practic, am făcut tot ceea ce ținea de noi și am încheiat o procedură extrem de laborioasă la finalul căreia punem la dispoziția Ministerului Sănătății terenul necesar, cu o situație juridică pe deplin clarificată, fără absolut niciun fel de probleme. Singurul lucru de care mai este nevoie în acest moment pentru demararea proiectului e finanțarea” a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Cluj: Spitalul Regional de Urgență, Consiliul Județean a finalizat demersurile pentru noua investiție 2

Pentru a se putea ajunge în această etapă finală, Consiliul Județean a dezmembrat terenul în cauză și s-a ocupat de evaluarea suprafeței care se transmite în vederea construirii spitalului, comunicând raportul de evaluare Ministerului Sănătății. Totodată, a adoptat o hotărâre prin care terenul a fost transferat din domeniul public al județului Cluj în domeniul public al Statului Român.

Ulterior, Consiliul Județean a acționat pentru înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra terenului al Statului Român și a întreprins demersurile necesare în vederea casării și, respectiv demolării construcțiilor dezafectate existente pe terenul în cauză.

Advertisements
error: Content is protected !!