Updated on septembrie 7, 2017 Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost accidentat grav miercuri seară pe trecerea de pietoni de pe strada 1 Decembrie din Cluj-Napoca, în zona Ștrandului Sun. Accidentul a avut loc în jurul orei 21.00.
Băiatul a fost inconștient preț de câteva minute, însă ulterior și-a revenit. Medicii de pe ambulanță i-au acordat tânărului primul ajutor, după care l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca. Victima a suferit un traumatism cranio-cerebral și are suspiciuni de fracturi la membre, însă viața acestuia nu este pusă în pericol, informează someseanul.ro
Potrivit șoferului, tânărul vorbea la telefon în timp ce se afla pe marginea drumului, apoi s-a întors brusc să treacă strada pe trecere, astfel că nu a mai reușit să-l evite. Șoferul spune că nu i-a trecut prin gând că tânărul avea de gând să traverseze și că nu a dat nici măcar un semn că se asigură pentru a pătrunde pe trecerea de pietoni.
Totuși, bărbatul este cel vinovat pentru producerea accidentului, deoarece nu a încetinit din timp în condiții de siguranță pentru a putea evita orice pieton care-i apare în cale în zona trecerii pentru pietoni.
Polițiștii clujeni au derulat cercetări la fața locului și continuă verificările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.