Vrea Fujikura să închidă fabricile din Cluj? Vezi ce spune compania:

Updated on noiembrie 4, 2016 Un zvon din presa online a Clujului i-a panicat pe angajații fabricilor Fujikura. Se zvonește că fabricile vor fi închise și producția mutată în Moldova.

Zvonul s-a dovedit fals. Nu este vorba de relocare ci de concedierea unei părți dintre angajați. Fujikura avea anul trecut la cele patru fabrici din județul Cluj 6.000 de angajați, pentru ca în acest moment numărul angajaților să scadă la 4.000, după ce încă din 2015 angajatorul japonez a demarat restructurarea de personal, care continuă și în ziua de azi, informează someseanul.ro.

14938017_334852816882262_815173426_n

Chiar dacă încă mai face angajări, în special în sectorul de producție, Fujikura scade treptat numărul total al angajaților, dar asta nu înseamnă că închide fabricile, ținta conducerii fiind ca până anul viitor numărul total de angajați să ajungă la 3.500.

Potrivit lui Paul Pătraşcu, HR se­nior manager Eastern Europe al producă­torului de compo­nente auto Fujikura Automotive, fabricile din Dej și Cluj-Napoca ale companiei japoneze rămân în continuare în România și nu se pune problema ca acestea să fie închise și mii de angajați să rămână pe drumuri.

Mai mult, Paul Pătrașcu spune că reducerea de personal vizează în proporție de 95% doar fabricile din Cluj-Napoca, în timp ce cele din Dej nu vor fi prea afectate nici de această măsură, având în vedere că în producția de la Dej au intrat produse noi care merg bine, ceea ce înseamnă că și activitatea fabricii merge înainte. Tocmai de aceea, reprezentantul conducerii producătorului japonez spune că s-a creat panică inutilă în cele două localități, printre angajați și familiile acestora, având în vedere că toată lumea își făcea griji că vor rămâne fără loc de muncă în prag de sărbători.

Asigurările date de către conducerea Fujikura sunt întărite și de primarul Dejului, Costan Morar: ”Referitor la ultimele informaţii privind Fujikura, precizez că nu este vorba de relocarea fabricii de la Dej. Având în vedere că societatea este una din principalii angajatori în municipiul Dej, din discuţiile pe care le-am purtat cu conducerea societăţii, nu se pune problema de relocare a activităţii de producţie de la Dej, fabrica rămânând în continuare în municipiul nostru cu activitate de producţie similară ca şi până acum.”

Advertisements
error: Content is protected !!