Updated on noiembrie 4, 2016 CFR Cluj ar putea să iasă din insolvență până la finalul acestui sezon, a anunțat președintele Iuliu Mureșan. Acest lucru va fi posibil dacă negocierile pentru preluarea clubului de un grup de investitori străini se vor finaliza cu succes.
„Eu sper să se întâmple acest lucru în campionatul acesta, până la sfârşit. Chiar săptămâna viitoare o să avem o rundă de discuţii cu nişte investitori din afara ţării. Oamenii sunt foarte serioşi. Sunt dornici. Ne-au căutat ei pe noi, nu noi pe ei şi ăsta e un semn bun”, a spus Iuliu Mureşan, citat de digisport.ro
„În acest moment, am avea nevoie de aproximativ 3.000.000 de euro pentru a ieși din insolvență. Nu e mult, la fotbal”, a mai spus Mureșan
„Suntem hotărâţi să facem tot ce depinde de noi să rămânem acolo, pentru că ăsta e obiectivul nostru să terminăm în primele 6”, a adăugat şi Vasile Miriuţă.
Vezi aici video:
CFR şi-a relansat fan-shop-ul şi speră să vândă cât mai multe tricouri.