Cluj: Prețul apartamentelor la nivel național a scăzut din cauza legii dării în plată, în timp ce la Cluj prețul a crescut. Vezi la cât a ajuns metrul pătrat:

Updated on iunie 3, 2016 Prețul apartamentelor din Cluj Napoca se află într-o ușoară creștere și în luna mai a acestui an, contrar trendului înregistrat la nivel național.

Suma medie solicitată pentru apartamente (noi și vechi), la nivel național, a scăzut cu 1,4%, până la 1.002 euro/mp, față de 1.016 euro/mp la finele lui aprilie din cauza intrării în vigoare a legii dării în plată, în timp ce noua legislație nu a avut mare impact asupra pieței din Cluj Napoca și din București, anunță agerpres.ro

În Capitală, conform studiului Imobiliare.ro, pretențiile vânzătorilor s-au majorat cu 0,4% în ultima lună, de la 1.121 la 1.126 euro/mp, valoare cu 6,6% mai mare decât cea valabilă la sfârșitul lui mai 2015, respectiv 1.056 euro/mp.

În Cluj-Napoca, prețul solicitat de vânzători a crescut cu 0,9%, de la 1.198 la 1.209 euro/mp, ceea ce echivalează cu o diferență de 13,9% față de nivelul din mai 2015 (1.061 euro/mp).

Apartamentele vechi s-au scumpit cel mai mult, respectiv cu 1,2%, de la 1.235 la 1.250 euro/mp. Locuințele nou-construite s-au apreciat însă cu 0,8%, de la 1.142 la 1.151 euro/mp.

Cea mai mare scădere, dintre marile orașe ale țării, a fost înregistrată la Brașov, unde prețurile au înregistrat un declin de 0,9%, de la 923 euro/mp în aprilie, la 915 euro/mp în mai, cu 7% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, când se situa la 855 euro/mp.

Apartamentele vechi s-au ieftinit ușor (cu 0,2%), de la 914 la 912 euro/mp, iar cele noi au consemnat însă un declin considerabil, de 4,8%, de la 973 la 926 euro/mp.

Advertisements
error: Content is protected !!