Updated on aprilie 28, 2016 O mașină cu numere de Suceava parcată aiurea a încurcat zilele trecute lucrările la drumul din fața Operei Maghiare. Mașina era parcată cum e mai bine, jumate pe drum și jumate pe pista de biciclete.
Deoarece muncitorii trebuiau să lucreze acea porțiune, iar șoferul nu a fost de găsit, soluția găsită a fost să se mute mașina cu ajutorul mușchilor. Mai mulți muncitori au încercat să împingă mașina dar fără succes. Întreaga scenă a fost filmată de un clujean cu telefonul mobil.
Această situație a fost creată, pe lângă prostia șoferului și din cauza suspendării dreptului autorităților locale de a ridica mașinile parcate ilegal. Reglementarea acestei situații este luată în calcul de Guvern care, printr-o sentinţă civilă a Curţii de Apel Bucureşti, hotărârea nefiind definitivă, este obligat să elaboreze şi să adopte, în regim de urgenţă, regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că executivul nu va contesta această decizie a curții și că analizează modalitățile legale prin care să ofere posibilitatea autorităților locale să ridice mașinile parcate ilegal:
„ Trebuie văzut care este regimul potrivit pentru implementarea lor, dacă o putem face prin hotărâre de guvern sau este nevoie de un cadru mai larg de genul proiect de lege sau, în cazul în care considerăm necesar, ordonanţă de urgenţă, pentru că luăm în calcul acest lucru având în vedere solicitările pe care autorităţile le-au adresat Guvernului pentru a crea cadrul de reglementare.
Până la urmă, ceea ce poate face Guvernul este să creeze cadrul de reglementare, aşa încât autorităţile locale să poată lua decizia în cunoştinţă de cauză şi în cadrul legal pentru ridicarea autoturismelor parcate ilegal”.
Vezi aici Video:
Citeste si:
Cum ar fi trebuit să procedeze muncitorii?