Cluj: Miting de susținere pentru familia Bodnariu astăzi, începând cu ora 11.00, în Piața Unirii. Sunt așteptate peste 5.000 de persoane

Updated on aprilie 18, 2016

Clujenii se adună astăzi la un nou miting de susținere pentru familia Bodnariu din Norvegia, astăzi, în Piața Unirii, între orele 11.00 și 13.00. Organizatorii se aşteaptă la circa 5.000 de persoane. Mitingul va fi urmat de un marş pe străzile din centrul oraşului.


„Este adevărat că trăim vremuri interesante, în care mintea omului încearcă să schimbe Legea lui Dumnezeu, dar noi considerăm că este o mare greşeală. Trebuie să ne unim alături de familia Bodnariu care trece prin această criză deoarece credem că Dumnezeu ne învaţă ca pe copiii pe care familia îi primeşte din partea Lui să fie crescuţi cu dragoste, să îi înveţe ascultarea de Dumnezeu şi tot familia să se ocupe de educaţia lor morală şi spirituală.

Faptul că încă în Norvegia aceşti copii sunt separaţi de familia lor biologică, considerăm că este o mare eroare şi vrem să atragem atenţia acestei organizaţii care le-au luat copiii că au făcut o greşeală şi trebuie să cedeze înapoi copiii familiei.

[quads id=”2″]

Este o vreme în care suntem invadaţi de tot felul de principii şi învăţături care n-au nimic de-a face cu Scriptura şi noi, creştinii, trebuie să apărăm aceste valori biblice. Unirea noastră în acest protest este o demonstraţie că apărăm valorile Bibliei“, a declarat pastorul Vasile Tămaş, preşedintele Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Cluj, co-organizator al acţiunii, pentru adevarul.ro

Un protest similar a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie la Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!