Cluj: ”Poate ar trebui să amplasați plăcuțe bilingve” mesaj pentru Emil Boc pentru creșterea numărului de turiști. Vezi ce a spus primarul:

Actualizat: 3 martie 2016, 19:30

Numărul turiștilor care au vizitat Cluj Napoca anul trecut a fost mai mare cu 21,66% decât în anul precedent, informează Direcția Județeană de Statistică. Cum majoritatea turiștilor străini sunt vorbitori de limbă maghiară, germană și engleză, problema plăcuțelor bilingve de la intrarea în oraș a reapărut în discuție.

Primarul Emil Boc a postat pe pagina sa de Facebook câteva date statistice cu numărul turiștilor veniți în perioada 2012-2015, spunând că, „în municipiul Cluj-Napoca au sosit peste 1 milion de turiști, numărul de înnoptări fiind de aproape 2 milioane, conform cifrelor comunicate de unitățile de primire turistică.”

bfgvdfedfe

Unul dintre utilizatori i-a răspuns acestuia să ia în considerare amplasarea de plăcuțe bilingve, ținând cont că o mare parte dintre turiști provind din Ungaria, Germania și Anglia: ”Poate ar fi bine să ne gândim şi la amplasarea tăblițelor bilingve. Mă refer din punct de vedere turistic şi economic nu politic. Dacă ne uităm la compoziția turiştilor pe țări am putea vedea turişti veniți din HU/DE/EN ca fiind in top 3 şi deci bani mai mulți din turism. Repet: economic şi nu politic. Sper să nu se înțeleagă greşit ce doresc să spun. Cu mintea încuiată pe istorie nu faci progrese în schimb cu una limpede focusată pe bani DA. E 2015. Vezi alte regiuni, oraşe din UE (poate chiar toate oraşele cu turism consacrat)”, a sugerat Tibor V, citat de citynews.ro.

[ads2]

În replică, Boc i-a explicat că această chestiune se află în atenția municipalității: ”A fost organizat un concurs în colaborare cu Asociația Cluj-Napoca 2021 – Capitală Europeană a Culturii în urma căruia a fost selectat un model câștigător pentru totemurile care urmează a fi amplasate la intrările în oraș. Aceste totemuri vor avea mesaje în mai multe limbi iar actualmente se lucrează la identificarea amplasamentelor (trebuie să fie terenuri libere de sarcini în zonele de intrare în municipiu)”, a conchis primarul Clujului.

Advertisements
error: Content is protected !!