La Cluj, după Steaua vine să joace și ASA Târgu Mureş. ISU le-a retras aviul de funcționare, la o analiză … mai atentă. Conform gsp.ro, ASA Târgu Mureş va juca pe Cluj Arena meciul din etapa a 18-a, cu Viitorul, după ce arenei Trans-Sil i-a fost restras certificatul ISU.
Arena lui ASA are mai multe probleme, una dintre ele fiind accesul pe stadion. Fanii sunt nevoiţi să traverseze o cale ferată pentru a putea ajunge lângă arenă. Mai mult, sunt puţine porţi şi accesul se face în condiţii foarte grele.
ASA Târgu Mureș confirmă pe site-ul oficial că arena Trans-Sil are nevoie de o nouă autorizație de securitate la incendiu, astfel că duelul cu Viitorul, din următoarea etapă a Ligii 1, se va disputa pe Cluj Arena.
[ads2]
„Clubul va pune la dispoziția abonaților care doresc să asiste la joc, gratuit, mijloace de transport (autobuze) pentru efectuarea deplasării la Cluj-Napoca (dus-întors). Locul de plecare al autocarelor va fi parcarea stadionului Trans-Sil, str. Insulei, nr. 2, duminică, 22 noiembrie, ora 15.00, cu rugămintea ca prezența la fața locului să fie la ora 14.30”, este mesajul transmis fanilor de conducerea clubului din Târgu Mureș.
În același timp, cei de la ASA precizează că partida cu Steaua, următoarea de pe teren propriu, se va disptua cu siguranță pe stadionul Trans-Sil.