Updated on octombrie 8, 2015 Scene de film american pe străzile din Cluj. Haosul produs de lucrările primăriei sau de șoferi seamănă tot mai mult cu circulația din New York. De exemplu, pe strada Constantin Daicoviciu, mai mulți șoferi au parcat neregulamentar pe stradă. Cum Primăria nu mai are voie să ridice mașinile, șoferii au negoziat „prioritatea”. Și nu s-au înțeles.
Șoferul unui Audi care se îndrepta spre Piața Muzeului a refuzat să mai lase pe altcineva să treacă înaintea sa, informează Vocea Transilvaniei. În câteva minute, strada s-a blocat complet, iar nervii au cedat. Un echipaj al Poliției a fost chemat în ajutor pentru a detensiona situația și a debloca circulația, dar nicio oamenii legii n-au avut, inițial, prea mult succes.
Un martor a surprins întreaga scenă și a povestit că, după 20 de minute, oamenii legii au reușit să-l convingă pe șoferul Audi-ului să dea cu spatele și să-i lase pe ceilalți șoferi să treacă, după care i-au asigurat un traseu liber până la destinație.
Oficial, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, care a vorbit despre situație pentru Vocea Transilvaniei, circulația a fost îngreunată de mai multe mașini parcate pe stradă, iar polițiștii de la Secția 1 au intervenit pentru dirijarea circulației.