Updated on octombrie 7, 2015 Procurorii DNA însoțiți de mascați au descins astăzi la Primăria Cluj pentru a ridica mai multe documente într-un caz de corupție. Potrivit surselor din Primărie, vizată este Direcția Tehnică unde se ridică actele în legătură cu SC Coral Impex, firmă care se ocupă de deratizare.
„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2013 – 2015”.
În cursul zilei de 07 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 32 de locații situate în județele Cluj, Alba, Sălaj, Sibiu, Mureş şi Prahova, din care 5 sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice”, precizează DNA, într-un comunicat de presă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, DNA Cluj a solicitat să i se pună la dispoziție, spre verificare, copii după hotărâri ale Consiliului Local, precum și contracte de prestări servicii și contracte de sponsorizare care au fost încheiate între primărie și firma SC Coral Impex (n.r. — care se ocupă de servicii de deratizare și dezinsecție).