Updated on septembrie 29, 2015
Duminică, 4 octombrie, stagiunea lirică a Operei Naţionale din Cluj va avea deschiderea cu spectacolul “Werther”. Clujenii care nu se vor afla în sală au ocazia să vadă spectacolul în direct pe un ecran mare instalat în fața teatrului.
Managerul Operei clujene, Florin Estefan, spune că a ales Werther pentru că oraşul Cluj-Napoca este Capitala Europeană a Tineretului, iar Werther este un titlu cu tineri şi despre trăirile lor.
„Avem trei distribuţii, iar premiera o vom face cu doi invitaţi, nu pentru că artiştii noştri nu sunt buni, ci pentru că aşa se obişnuieşte la premiere. Astfel, în rolul titular va fi Călin Brătescu de la Opera din Paris, iar Maria Cristina Damian va fi în rolul Charlotei, ea are contracte în toată Europa, a adăugat Florin Estefan, citat de radiocluj.ro
Opera compusă de Jules Massenet este inspirată de celebrul roman „Suferințele tânărului Werther” de Goethe.