Dalai Lama vine la Cluj? A fost invitat deTransylvania College din Cluj-Napoca

Updated on septembrie 22, 2015 Dalai Lama ar putea să viziteze Cluj Napoca la invitația Simonei Baciu, fondatorul Transylvania College. Aceasta a anunțat că liderul spiritual tibetan „vrea să vină”, invitaţia oficială urmând să fie făcută împreună cu UBB şi cu Camera de Comerţ Româno-Americană.

Simona Baciu a declarat, luni, după ce s-a întors dintr-o vizită făcută în India, unde l-a întâlnit pe liderul spiritual al Tibetului, Dalai Lama, că acesta a fost în Ungaria şi în Bulgaria, dar nu a fost niciodată în România.
„În septembrie, am avut onoarea de a-l cunoaşte pe Dalai Lama în India.

I-am menţionat programul nostru de mindfulness de la Transylvania College şi l-am invitat să ne viziteze la Cluj-Napoca şi să vină în Romania.

A fost foarte deschis şi răspunsul său a fost afirmativ, spunând Da, vreau să vin în România. Acum urmează să ne ocupăm de toate formalităţile, am vorbit cu cei de la Camera de Comerţ Româno-Americană (AMCAM), vom lua legătura cu rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) şi să îi transmitem lui Dalai Lama o invitaţie oficială.

Sperăm să îl întâlnim, din nou, de această dată la Cluj-Napoca în cursul anului viitor. Dalai Lama a fost în Ungaria, în Bulgaria, dar în ţara noastră nu a fost niciodată”, a spus Baciu, citată de mediafax și preluată de antena3.ro.

„Am fost o delegaţie de 25 de persoane din România, care s-a aflat în India, timp de patru zile, în luna septembrie la o manifestare privind lecţiile lui Dalai Lama, am vizitat locuri sacre, am participat la slujbe speciale oficiate de călugări budişti, de călugări tibetani. Şi am avut şi o audienţă privată cu Dalai Lama, care ne-a primit pe toţi, a petrecut timp cu noi. Este un spirit extrem de pozitiv, iar în prezenţa lui simţi o energie extraordinară”, a subliniat Simona Baciu.

Programul de mindfulness de la Transylvania College Cluj-Napoca este unicul implementat într-o şcoală din România, fiind o nouă abordare în educaţie şi business, care se referă la învăţarea elevilor să gândească pozitiv, să reflecteze, să aibă o atitudine de compasiune, de empatie faţă de cei din jurul lor.

Advertisements
error: Content is protected !!