Cluj: Patroana unui salon de cosmetica doneaza toti banii castigati in zilele de 13 ale lunii in scopuri caritabile

Updated on septembrie 12, 2015 Un salon de cosmetică cu un mare suflet se află în centrul Clujului. Ramona Mîndru proprietara salonului, s-a hotărât în februarie 2014, să doneze toți banii câștigați în zilele de 13 ale lunii în scopuri caritabile.

În această zi casa e închisă, angajații lucrează voluntar, iar clienții depun banii într-o urnă aflată la vedere. La sfârșitul zilei, suma care se strânge e donată unei asociații.

Până acum, salonul Catwalk a cumpărat medicamente pentru copiii bolnavi de cancer, o targă de salvare pentru Crucea Roșie și o mașină de scris Braille pentru liceul de nevăzători, a plătit terapia unui copil cu autism, a donat bani pentru mai multe asociatii, scrie europafm.ro

Pe 13, fiecare plătește cât vrea pentru serviciul cosmetic primit. Unii clienți pun în plic o sumă mai mare, însă alții plătesc mai puțin. Ramona nu vrea să schimbe mecanismul pentru că, spune ea, „la sfârșitul zilei lucrurile se compensează“, mai scrie sursa citată.

Lunar, Ramona donează comunității din Cluj în jur de 4.500 de lei. În fiecare zi, îi învață pe oamenii de lângă ea, clienți, colegi sau prieteni, să fie generoși și sensibili la nevoile celor din jur. Pentru ea, cauzele sociale în care se implică nu sunt abstracte: copiii cu Sindrom Down și cu autism vin la salon, se joacă și interacționează cu Ramona și cu colegii ei.

1

Din martie 2014, de când a avut loc primul 13 cu Atitudine, și până acum, Ramona a donat peste 15.000 de euro pentru mai multe asociații din Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!