Updated on septembrie 2, 2015 Poliția Cluj a arestat pentru 24 de ore un șofer care, pe fondul consumului de alcool, a provocat un accident rutier soldat cu rănirea sa ușoară și pagube materiale.
”Curajosul”, un tânăr de 21 de ani din Hunedoara, s-a urcat la volan deși consumase băuturi alcoolice, astfel că a provocat un accident rutier pe Calea Moților din Cluj-Napoca.
”În jurul orei 04.00, în timp ce se deplasa pe Calea Moților înspre zona centrală a municipiului, conducătorul auto, pe fondul consumului de alcool și al neadaptării vitezei în curbă, a pierdut controlul direcției de deplasare întrând în coliziune cu un autoturism parcat”, spun reprezentanții IPJ Cluj, citați de citynews.ro.
Faţă de șofer a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fiind luată măsura reţinerii acestuia pentru 24 ore.
Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.