Updated on septembrie 2, 2015 Un fermier din Huedin a dezvoltat o afacere mai puțin obișnuită. Ioan Tomos, care se ocupă de creşterea animalelor de când se ştie, a început să crească măgărițe, iar acum abia mai face față comenzilor.
Crescătorul de măgăriţe a povestit că, la câteva zile după ce a pus anunţul pe internet, a început să fie sunat de persoane din toată ţara.
„Am pus anunţul pe internet şi la câteva zile m-au sunat oameni fiecare colţ al ţării din Craiova, Olt, Constanţa, Timişoara şi după ce am văzut că merge le-am zis părinţilor să mărim efectivul de măgăriţe”, a declarat Ionuţ Tomoş, citat de stirileprotv.ro.
Daca o vaca da in medie 10 litri de lapte pe zi, o magarita da unul. Insa costa chiar si 100 de lei.
In ferma sa sunt 18 magarite care dau in medie 10 litri de lapte. Daca ar vinde intreaga cantitate, proprietarul ar obtine 30.000 de lei lunar. Este un profit urias daca ne gandim ca oamenii cheltuie lunar 500 de lei pt hrana.”
Ferma de magarite de la Huedin, singura din zona, e cunoscuta si peste hotare. Strainii fac din materia prima lapte praf sau branza. Pentru un kilogram de branza de magarita se folosesc 25 de litri de lapte, iar pretul este fabulos: un kg ajunge la 1000 de euro.
Laptele de magarita, bogat in calciu, este recomandat celor cu intoleranta la laptele de vaca. Amelioreaza tusea seaca si chiar astmul, spun medicii. Pentru a nu-si pierde calitatile, trebuie consumat nefiert, iar spre deosebire de laptele de vaca, poate fi pastrat la rece chiar si o luna.