Updated on august 21, 2015
După ce Clujul a devenit cel mai scump oraș din țară în ce privește prețul unui apartament, iată că și în privința chiriilor cerute orașul de pe Someș ocupă „locul de onoare”.
Pentru închirierea unei garsoniere, studenții clujeni sunt nevoiți să scoată din buzunar aproximativ 250 de euro, în timp ce colegii lor din București sunt mai „norocoși” și vor plăti cu 20 de euro mai puțin.
Numărul mare de cereri a dus la majorarea tarifelor și cu 20%, informează știrileprotv.ro, astfel că, spre deosebire de anul trecut, atât garsonierele, cât și apartamentele cu două sau trei camere sunt mai scumpe chiar și cu 50 de euro.
Pe următoarele locuri în topul celor mai scumpe orașe universitare se situează Brașovul și Constanța, unde prețul unei garsoniere este de 200 de euro. Cele mai ieftine sunt la Timișoara, unde studenții vor plăti pe lună aproximativ 180 de euro.
Prețurile pentru un loc în căminele studențești variază între 25 și 120 de euro, însă nu sunt foarte multe locuri disponibile. Studenții pot apela și la campusurile private, dar și aici s-a prețurile au crescut. Un loc într-un astfel de cămin ajunge la 200 de euro.