Updated on august 10, 2015 Fostul jucător NBA Ghiță Mureșan s-a întors la Cluj ca să-i învețe pe copiii pasionați de baschet cum să arunce la coș, 120 de copii participând la turneul „Ghiță Mureșan Summer Camp”, ce are loc la Cluj-Napoca, pe un teren amenajat în parcarea unuia dintre cele două mall-uri din oraș, în perioada 10-13 august.
Copiii vor fi împărțiți în două grupe de câte 60, în funcție de vârstă, și vor face antrenamente în două serii, dimineața și după-amiaza. Tabăra de vară se adresează în mod egal fetelor și băieților.
Cunoscutul baschetbalist consideră că numărul copiilor care fac în ziua de astăzi un sport în mod susținut este mai mare decât în anii trecuți.
El a subliniat că pe lângă mișcarea pe care copiii o fac în parc sau în fața blocului, ei au nevoie de programe coerente de sport. Ghiță Mureșan consideră că tabăra de vară inițiată de el în urmă cu aproape un deceniu i-a inspirat și pe alți organizatori să facă programe de sport pentru copii.
„Eu am plecat din Cluj și cât timp am jucat baschet, până în 2001, veneam în Cluj câteva zile pe an în vacanța de iarnă. După ce am terminat m-am gândit să dau și eu ceva înapoi și singurul lucru pe care pot să îl fac este să vin să joc baschet, să fac această tabără. Când am făcut-o pe prima, în 2002-2003, în România nici nu se auzise de așa ceva. A fost o idee și pentru alții. În același timp, e bine să aduni copiii să facă sport într-un loc organizat decât să stea la computer, să se mai recreeze puțin. Iar aici în Cluj e aer curat”, a spus Ghiță Mureșan.
Cunoscutul baschetbalist a mai spus că nu consideră că are ce trucuri să le împărtășească celor mici, pentru că de fapt totul stă în antrenamente și în repetarea mișcărilor, până când copiii vor putea face ce vor cu mingea.