Updated on iunie 10, 2015 Un clujean a creat o aplicaţie gratuită pentru telefoane care te ajută să găseşti mai uşor chirie. Vorbim nu doar de chirii în Cluj, ci şi în oraşe ca Timişoara, Sibiu, Sighişoara, Oradea, Sovata, Braşov, Craiova. Aplicaţia poartă numele Fizbo, o prescurtare a unei expresii americane care se traduce prin ”eşti proprietar”. Meniul aplicaţiei este în română şi engleză.
Lucian Pop (31 de ani), un dezvoltator de aplicaţii mobile, îşi căuta chirie. Văzuse un apartament în cartierul Zorilor şi nu i-a plăcut. Cum nu vroia să piardă timpul întorcându-se acasă ca să caute online alte oferte, a răscolit Google-ul de pe telefon în căutarea unei aplicaţii care să-i arate ce chirii disponibile sunt în zonă. N-a găsit aplicaţia respectivă pe care credea că există deja. Şi s-a gândit să facă el această aplicaţie.
Azi, aplicaţia are peste 3.500 de utilizatori, are meniu în română şi engleză şi e prima aplicaţie gratuită din ţară care ajută în găsirea unei chirii, potrivit adevarul.ro.
“Aplicaţia Fizbo a fost creată din dorinţa de a facilita procesul de închiriere a imobilelor. Ştim cu toţii că atunci când avem nevoie de o chirie, căutarea şi selecţia durează cel puţin o lună de zile. Ceea ce mi-am dorit eu este să scurtez acest proces şi să realizez o legătură directă între chiriaş şi proprietar. În ambele cazuri ai nevoie doar de un telefon mobil sau o tablet şi de aplicaţia Fizbo”, spune Lucian Pop, membru fondator Fizbo.
Acesta spune că aplicaţia este folosită zilnic de circa 80 de clujeni şi că abia de 2-3 săptămâni a fost extinsă şi în alte oraşe ale ţării: Timişoara, Sibiu, Sighişoara, Oradea, Sovata, Braşov, Craiova.