Updated on iunie 9, 2015
Un bărbat care a suferit o leziune de aortă a fost la un pas să moară din cauza indolenței unei asistente de la Institutul Inimii din Cluj Napoca, de la camera de gardă, care nu și-a terminat poveștile la telefon mai bine de 45 de minute, anunță evz.ro
Ca să nu moară în sala de așteptare de la camera de gardă a Instititului Inimii din Cluj Napoca, Andrei Mureșan a lansat un apel disperat pe Facebook. La scurt timp, zeci de prieteni ai clujeanului s-au mobilizat și au început să dea telefoane la medicii care lucrează laaceastă unitate medicală de elită.
„Stau pe hol la Institutul Inimii din Cluj, cu toate simptomele unui infarct miocardic. Nu ma mai țin pe picioare.
Asistenta din urgență imi spune să aștept, în timp ce vorbește la telefon. Camera de urgență e goală, fără pacienți. Nu mai așteaptă nimeni, și cu toate astea aștept de 45 de minute! Să sun la 112 să vină o ambulanță să mă ducă la o altă clinică unde asistentele au mai mult timp? Vă rog dați-mi un sfat. Dacă am încercat să intru mi-a spus răstit să ies afară și să aștept!!!”, a scris Andrei Mureșan pe Facebook.
Andrei Mureșan a declarat că a venit la camera de urgență de la Instititul Inimii cu o tensiune de 220 cu 140, și că este cunoscut cu afecțiuni cardiac. ”Când am ajuns mi-a zis să aștept. Era doar o asistentă medicală care vorbea la telefon. M-am simțit tot mai rău și am intrat din nou și a început să zbiere la mine”, a spus Andrei Mureșan.
Internat cu un diagnostic grav
La scurt timp după mobilizarea prietenilor de pe facebook, cazul a ajuns la managerul Insititutului Inimii, celebrul chirurg cardiac Adrian Moldar. ”După ce s-au mobilizat prietenii mei de pe Facebook, pe mulți nici nu îi cunosc, a venit urgent medical de gardă și am fost consultat”, mai spune clujeanul.
Primul diagnostic pus de medici a fost cel de disecție de aorta, diagnostic extrem de grav deoarece 99.99 la sută dintre pacienții mor în în prima oră de la instalarea acestei boli.
”Mi s-a făcut urgent un computer tomograf care a infirmat acel diagnostic grav. Medicii mi-au spus că am câteva leziuni pe aorta care conduc pot conduce oricând la un astfel de diagnostic grav. Voi face analize amănunțite. Sper să nu nu ajung la operație”, a mai spus Mureșan.
Managerul promite o anchetă
Managerul Institutului Inimii din Cluj Napoca, Adrian Molnar afirmă că medicii l-au tratat pe Andrei Mureșan după protocolul de urgență. ”Au fost făcute investigații clinice complexe. Nu este vorba despre o disecție de aorta dar trebuie să aibă mare grijă pe viitor. Medicii și-au făcut treaba în acest caz”, a spus Adrian Molnar.