Updated on mai 29, 2015
De Ziua Copilului, municipalitatea clujeană le-a pregătit o surpriză plăcută celor mici. Luni, 1 iunie 2015, Ştrandul SUN va fi deschis clujenilor, iar accesul în această zi va fi gratuit.
Baza agrement din incinta ştrandului a fost reabilitată, iar începând de anul acesta, alternativele pentru distracţie sunt mai multe şi variate. Pe lângă cele trei bazine existente, au fost achiziţionate încă 2 piscine gonflabile, în care cei mici se pot da cu bărcuţele sau cu baloanele. Tot pentru pitici au fost amplasate şi tobogane în bazinul mic.
Suprafaţa plajei a fost extinsă cu 60% şi au fost achiziţionate mai multe şezlonguri. Dacă anul trecut erau 30, în prezent sunt 120 de şezlonguri. De-a lungul bazei de agrement a fost realizată şi o pistă pentru alergare pentru a cei care vor să practice joggingul.
Aspectul ştrandului a fost îmbunătăţit prin plantarea de arbuşti decorativi şi gazon, iar parcarea din afara acestuia a fost amenajată (capacitatea de 150 de locuri de parcare).
În ceea ce priveşte calitatea apei, până în data de 15 iunie 2015, va fi extins sistemul de încălzie al acestei prin amplasarea de panouri solare.
Lucrările de reabilitare realizate au fost în valoare de 250.000 de lei.
Prețurile au fost micșorate față de anul trecut. Astfel
Precizăm faptul că preţurile au fost micşorate faţă de anul trecut, astfel:
Servicii | 2015 | 2014 |
Intrare ştrand (adulţi) | 10 lei/zi | 12 lei/zi |
Intrare ştrand (copii) | 5 lei /zi | 6 lei/zi |
Închiriere şezlong | 5 lei/zi/buc. + 5 lei garanţie | 6 lei/zi/buc. + 5 lei garanţie |
Închiriere bărcuţe | 3 lei/15 minute | – |
Închiriere baloane | 5 lei/15 minute | – |
Închiriere teren de fotbal | 100 lei/oră | 115 lei/oră |
Închiriere teren de tenis | 20 lei/oră | 24 lei/oră |
Masă de ping-pong | gratuit | 12 lei/oră |
Ştrandul SUN va fi deschis, începând de luni, 1 iunie 2015, zilnic, între orele 9.00 – 20.00, în perioada sezonului estival.