Updated on mai 2, 2015 Casa de Asigurări de Sănătate Cluj a înfiinţat un ghişeu pentru rezolvarea problemelor legate de cardul de sănătate. Ghişeul se află la parterul clădirii CAS, la camera 3, şi este deschis şi sambata, 2 mai, între orele 8.30 şi 14.30.
Casa de Asigurări de Sănătate Cluj anunţă că la parterul clădirii în care funcţionează instituţia de pe strada Constanţa nr. 5, la camera 3, a deschis un ghişeu dedicat exclusiv cardului de asigurări de sănătate.
Acest ghişeu a foist gândit să-i ajute pe cei care sunt asiguraţi din judeţul Cluj şi solicită eliberarea unui card duplicat pe motiv că au pierdut/distrus/le-a fost furat cardul de sănătate sau au primit un card de sănătate defect sau inscripţionat cu date eronate.
În aceste situaţii se emite o adeverinţă de înlocuire a cardului naţional pe care asiguraţii o vor prezenta furnizorilor de servicii medicale, până când vor intra în posesia cardului duplicat, anunta adevarul.ro.
Tot la acest ghişeu pot merge şi cei care:
– refuză din motive religioase sau de conştiinţă primirea cardului. În acest caz se va elibera o adeverinţă de asigurat cu o valabilitate de 3 luni.
– li s-au emis carduri, dar ele nu au putut fi distribuite prin serviciile poştale/medicii de familie şi se regăsesc la sediul CAS Cluj.
”Persoanele pentru care nu a fost emis cardul naţional vor beneficia de servicii medicale dacă, prin accesarea de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu CAS a instrumentului electronic pus la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se va constata că au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate”, afirmă purtătorul de cuvânt al CAS Cluj, Crina Grozav.
Ghişeul este deschis după cum urmează: lunea, marţea şi joia în intervalul orar 08.00-11.00, miercurea în intervalul orar 12.30-15.00. Ghişeul va fi deschis şi pe 1 şi 2 mai, adică azi şi mâine, între orele 8.30 şi 14.30.