Updated on aprilie 20, 2015 Episod terifiant în cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, în Vinerea Mare: un copil de 11 ani a fost maltratat de tatăl vitreg pentru că n-ar fi stat drepţi în faţa lui. Fost militar, bărbatul i-a rupt minorului, la propriu, urechile.
Tatăl vitreg l-a torturat zeci de minute, trăgându-l şi suspendându-l de urechi până s-au rupt. Autorul acestei fapte este actualul soţ al mamei minorului.
Imediat cum a aflat despre actul de cruzime, tatăl biologic al copilului l-a dus la spital. Puştiul a fost operat şi i s-au cusut ambele urechi.
„Băiatul a fost operat, cusut de urgenţă, i s-a schimbat mereu pansamentul. Am făcut plângere la Secţia IV de poliţie împotriva lui, care e şi cadru militar. Însă ce mă frământă pe mine cel mai mult sunt traumele morale pe care le-a suferit băiatul”, a declarat părintele citat de arată “Ziua de Cluj” si preluat de click.ro.
Şocat, copilul a povestit momentele de coşmar:
„Tatăl vitreg m-a tras cam de douăzeci de ori şi m-a ţinut apoi timp de vreo cincizeci de minute de ambele urechi, numai pentru vina de a fi fugit din faţa lui, când ne-am întâlnit în stradă”.
După externare, copilul s-a întors acasă, unde fusese maltratat de părintele vitreg, care n-a suportat, deocamdată, nici o consecinţă pentru fapta sa abominabilă. Poliţiştii au demarat o anchetă, dar nu l-au reţinut pe fostul militar. De asemenea, reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au în evidenţă acest caz.