Cluj: Autobuzele si troleibuzele care merg spre Manastur nu vor mai opri pe „Memo”, insa o vor face la Sora

Updated on martie 30, 2015 Din cauza lucrărilor de modernizare a străzii Memorandumului, staţia de transport în comun aflată pe sensul de mers către cartierul Mănăştur va fi suspendată temporar, iar autobuzele şi troleibuzele vor opri la Sora. Pe de altă parte, va fi înfiinţată şi o staţie de transport provizorie şi peste drum de Primărie.

Strada Memorandumului face parte din proiectul european „Refacerea infrastructurii Oraşului Comoară”, iar noile modificări ale Companiei de Transport Public (CTP) vor intra în vigoare de la 1 aprilie.

Astfel, staţia de pe sensul de mers spre cartierul Mănăştur va fi suspendată, iar majoritatea mijloacelor de transport în comun vor opri la staţia Sora, anunta citynews.ro.

„Se înfiinţează o staţie provizorie pe str. Moţilor, între str. E. Isac şi semafor, pe sensul spre Mănăştur, pentru liniile 1, 25 de troleibuze respectiv 9,52 de autobuze.

Deoarece spaţiul pentru această staţie este redus, liniile de autobuze 19, 29 şi 42 vor avea traseul deviat din P-ţa M.Viteazul pe str. J. Curie – 21 Decembrie 1989 – P-ta Unirii (traseul de bază este pe str. Regele Ferdinand).

Se prelungeşte alveola staţiei ‘Sora’ până la str. J. Curie, astfel încât noua locaţie va deservi liniile 3, 4, 5, 6, 7 de troleibuze, respectiv 19, 24, 24B, 29, 30, 32B, 42 de autobuze”, potrivit reprezentanţilor companiei clujene de transport.

Advertisements
error: Content is protected !!