Cluj: Promenada Somesului. Idei si solutii pentru amenajarea malurilor raului

Updated on martie 5, 2015

În urma demersului autorităților locale de amenajare a malurilor râului Someș, librăria Cărturești din Iulius Mall va găzdui o expoziție tematică în perioada 5 martie-12 mai.

Expoziția PROMENADA SOMEȘULUI include 14 planșe care conturează harta râului de la lacul Florești până în apropierea aeroportului Avram Iancu – șapte dintre ele sunt dedicate analizei situației actuale a malurilor și apei, celelalte șapte vin cu propuneri de intervenții. Au fost realizate în cadrul Universității de vară din iulie 2014, organizată de Ordinul Arhitecților din România pentru studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism și cei ai Facultății de Peisagistică din Cluj. Coordonatorii proiectului au fost arh. Vasile Mitrea, arh. Dan Domșa, arh. Diana Cotișel-Negreanu, arh. Dragoș Ciorobatca, arh. Horațiu Răcășan și peisagist Valentin Sebastian Dan.

„Someșul este o parte din noi, ne oferă identitate. Să ne bucurăm de el! Avem șansa de-a avea aproape acest râu frumos, haideți să nu-i dăm cu piciorul, haideți s-o valorificăm pentru noi și copiii noștri. Someșul poate fi mai mult decât un canal de deversare, poate fi un traseu pentru pietoni și bicicliști ce traversează o suită de parcuri și spații pentru petrecerea timpului liber.

Acest proiect poate deveni una dintre principalele atracții ale Clujului în perspectiva sa de-a deveni Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Hadeți să fim primul oraș din Romania care valorifică astfel cursul de apă ce îl traversează, legînd orașul de localitățile învecinate. Gândiți-vă cum ar fi să parcurgi orașul pe malul Someșului, pe jos sau cu bicicleta, scurtând traseele și evitând traficul auto! VREM așadar valorificarea durabilă a potențialului malurilor Someșului prin crearea unui traseu continuu, amenajat corespunzător pentru pietoni și bicicliști, din Florești până la aeroportul Avram Iancu. Un traseu care să parcurgă și să valorifice spațiile reziduale de pe malurile Someșului – acestea se vor transforma în spații publice, parcuri și puncte de interes inspirate din folclorul local al fiecărei zone a traseului și vor spune povestea Clujului atat localnicilor cât și turistilor, indiferent de anotimp.

Haideți să valorificăm fondurile europene, care asteaptă să fie folosite și să ne dorim amenajarea malurilor Someșului, nu ca bariere spre apă, ci ca punți de comunicare, ca elemente de relaxare și acces la apa, ca un plus de calitate a vieții pentru oricare dintre noi”, au declarat organizatorii.

Advertisements
error: Content is protected !!