Cluj: Untold, un festival de basm. 23.000 de abonamente au fost vandute deja

Updated on martie 5, 2015

Mai sunt 5 luni până la startul celui mai mare festival de muzică organizat în România. Avicii şi David Guetta sunt numele ce deschid lista marilor artişti ce vor concerta vara aceasta pentru clujeni.

Pe lângă cei 150 de artişti care vor concerta în cele 4 zile şi 4 nopţi, organizatorii festivalului îşi doresc să spună povestea Clujului, povestea Transilvaniei, povestea României.

„Au apărut nişte personaje, nişte personaje care vin din lumea fantastică, vin din lumea de basm şi vor fi prezente în festival, iar aici vorbim despre personaje autohtone, personaje care ne aparţin nouă, personaje care sunt din cultura românească, din cultura transilvăneană”, a afirmat Adrian Chereji, manager de marketing şi comunicare al festivalului.

Este vorba de împăraţi, zmei, balauri, de Ileana Consânzeana, Greuceanu sau chiar de Făt-Frumos.

Prima ediţie a Untold Festival este organizată anul acesta în cadrul evenimentelor specifice Capitalei Tineretului.

„Până acum, în România, cred că, la un număr cel mai ridicat de participanţi, ajunsese Peninsula prin 2009-2010, undeva înspre 15.000 de participanţi pe zi. Noi ne-am propus să avem undeva între 60.000 şi 100.000 de participanţi pe zi”, a precizat Bogdan Buta, manager general al festivalului.

„Avem în momentul de faţă cam 23.000 de abonamente vândute, sperăm ca până la finalul săptămânii să ajungem la 25.000 de abonamente”, a precizat Constantin Covaliu, manager de proiect.

25% dintre abonamente au fost cumpărate de clujeni, 3% de către străini, iar restul de iubitori de muzică din toată ţara. (sursa: digi24.ro)

„Avem semnale pozitive din întreaga lume, avem semnale pozitive de la toţi tinerii din Europa şi inclusiv instituţii precum Parlamentul European”, a spus Vlad Pop, preşedintele Federaţiei Share.

Toate genurile de muzică vor fi acoperite de formaţiile şi artiştii care vor concentra în cele 3 zone din oraş. Este vorba de Sala Polivalentă şi Cluj Arena, Piaţa Unirii şi centrul Clujului şi Parcul Central. De asemenea, va fi amenajată o zonă de camping, cu locuri de parcare, fie în Pădurea Hoia, fie pe Valea Gârbăului.

Untold Festival se va desfăşura la Cluj între 30 iulie şi 2 august.

Advertisements
error: Content is protected !!