Cluj: Parintii vor sa dea in judecata liceul „Gheorghe Sincai”! Profesorii au incalcat regulile in timpul anchetei

Updated on martie 3, 2015 Scandalul de la Liceul „Gheorghe Șincai” din Cluj Napoca se extinde. Mai mulți părinți au anunțat că vor da în judecată liceul, deoarece sancțiunile foarte aspre date elevilor au fost dictate de o comisie de anchetă formată chiar din profesorii ale căror poze au fost postate de elevi pe pagina de Facebook „Șincai Memes”.

Părinții nemulțumiț susțin că elevii au fost băgați toți în aceeași „oală”, fără a ține cont de gradul de implicare a fiecăruia. În plus, comisia de anchetă a fost compusă din opt profesori și niciun reprezentant al părinților.

Din cei opt profesori anchetatori, patru, respectiv profesorul de latină Alexandru Dudău, profesorul de geografie Daniel Nicu Irimia, profesorul de istorie Lucia Copoeru și profesorul de biologie Ioana Emilia Mihacea, poreclită „intestinala”, deoarece este apelativul preferat cu care își „dezmiardă” elevii, au apărut în pozele postate de elevi pe pagina „Șincai Memes”, anunta evz.ro

Ce spun părinții

Unul dintre părinții copiilor sancționați a declarat că din comisia de anchetă trebuiau să facă parte doar profesori imparțiali, care să nu dorească să se răzbune și că din acest motiv va contesta sancțiunea.

După vacanța intersemestrială, 182 de elevi de la Liceul „Gheorge Șincai” au fost anchetați deoarece au aderat la o pagină privată de Facebook, unde se făcea bășcălie de profesori. Pozele postate au fost considerate de profesori scandaloase. În urma anchetei, 61 de elevi au primit diverse sancțiuni – de la exmatriculare până la nota cinci la purtare.

Nemulțumiții pot contesta sancțiunea

Inspectorul general școlar de la ISJ Cluj, Valentin Cuibus, a declarat că la nivelul Liceului „Gheorghe Șincai” nu se putea constitui o comisie de anchetă din moment ce toți profesorii au fost „bășcăliți” de elevi. „Dacă nu sunt de acord cu sancțiunile, părinții le pot contesta la Consiliul de Administrație al liceului, după care la Tribunal. Sper să nu se ajungă la astfel de chestiuni. Începând de marți vor fi distribuite sancțiunile”, a spus inspectorul general Valentin Cuibus.

Advertisements
error: Content is protected !!