Muzeul Etnografic al Transilvaniei se transforma intr-un planetariu

Updated on februarie 26, 2015

În perioada 13-15 martie 2015, în Muzeul Etnografic al Transivaniei de pe strada Memorandumului nr. 21 va fi instalat un planetariu mobil.

În timpul spectacolului se va proiecta o hartă stelară aferentă cerului de primăvară dupa care se va “pleca” în Univers, explorând toate planetele din Sistemul Solar, dar și roiuri de stele și nebuloase.Prioritate vor avea și constelațiile prezentate în viziunea străbunilor, însoțite de legende și mituri din vechime.

Tehnic, se va instala o cupolă de 8m diametru cu o capacitate/spectacol de aprox.70 de persoane, dispunând de un sistem de proiecție ce beneficiază de tehnologie digitală, au declarat organizatorii evenimentului.

Durata unui spectacol este de 45 de minute, iar orarul prezentărilor este următorul: 10:00-10:45, 11:00-11:45, 12:00-12:45, 13:00-13:45, 14:00-14:45, 15:00-15:45, 16:00-16:45, 17:00-17:45. Costul unui bilet este de 9 lei. Prețul include atât spectacolul Planetariu Mobil cât și vizitarea expoziției permanente a Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Evenimentul este organizat de Asociația Astronomică Pluto, un ONG care are ca țintă sădirea in sufletul copiilor, de la vârste foarte mici, dragostea pentru “ceru-nstelat”.

Advertisements
error: Content is protected !!