„Guvernul PSD nu da nici macar doi bani pentru proiectul Cluj, Capitala Europeana a Tineretului. A dat in schimb 50 de milioane de euro la Craiova pentru stadion, ca mita electorala, care se vrea Capitala Culturala Europeana in competitie cu Clujul” – senatorul Alin Tişe.

Updated on ianuarie 15, 2015 „Guvernul PSD nu dă nici măcar doi bani pentru proiectul Cluj, Capitală Europeană a Tineretului. A dat în schimb 50 de milioane de euro la Craiova pentru stadion, ca mită electorală, care se vrea Capitală Culturală Europeană în competiție cu Clujul” –  senatorul Alin Tişe.

Guvernul României încă nu a alocat niciun ban pentru proiectul „Cluj-Capitală Europeană a Tineretului”, iar acest lucru îl deranjează şi pe senatorul Alin Tişe. Acesta cere un sprijin de 50 de milioane de euro, identic cu cel alocat de către Guvern pentru construcţia noului stadion de la Craiova.

ponta-nnn

De lipsa banilor de la Guvern s-a plâns inclusiv primarul Clujului, Emil Boc, cel care încă aşteaptă ca promisiunile Guvernului Ponta să fie puse în practică. Mult mai direct a fost finul său, senatorul Alin Tişe, aflat într-un război personal cu Victor Ponta după ce Corpul de Control a găsit nereguli în alocarea a 14 milioane de euro pentru construcţia Cluj Arena, iar mai apoi Guvernul a anunţat un sprijin de 50 de milioane de euro pentru noul stadion de la Craiova. (sursa: citynews.ro)

„Guvernul PSD nu dă nici măcar doi bani pentru proiectul Cluj, Capitală Europeană a Tineretului. A dat în schimb 50 de milioane de euro la Craiova pentru stadion, ca mită electorală, care se vrea Capitală Culturală Europeană în competiție cu Clujul. Voi solicita, printr-o scrisoare, alocarea în regim de urgenţă de fonduri guvernamentale, din fondul de rezervă, prin HG, a unei sume de 50 milioane de euro, similară cu alocarea de la Craiova pentru stadion, pentru susţinerea proiectelor Cluj – Capitală Europeană a Tineretului 2015.

Solicit premierului şi emiterea unei OUG prin care Guvernul să devină partenerul municipiului Cluj-Napoca şi al oricărui oraş câștigător al unei competiții europene şi să aloce bani pentru orice proiect în care un municipiu, județ, oraş, comună devine reprezentantul României într-un eveniment oficial european. În 2007 Guvernul României a ajutat Sibiul cu 1.000 de miliarde de lei pentru proiectul Capitală Culturală Europeană, pentru refațadizările centrului oraşului şi pentru aeroportul din Sibiu. Clujul reprezintă România în acest proiect european. Guvernul nu dă doi bani pe asta”, a declarat Alin Tişe.

Guvernul a promis sprijin financiar pentru proiectul Cluj-Capitală Europeană a Tineretului în luna decembrie, însă nu a prezentat şi o sumă în acest sens.

Advertisements
error: Content is protected !!