Updated on ianuarie 1, 2015Organizatorii evenimentului din Piata Unirii din Cluj le-au pus la dispoziţia celor care au venit să petreacă Revelionul în stradă 700 de şampanii, iar înainte de miezul nopţii atmosfera a fost întreţinută de câteva trupe autohtone, dar a avut loc şi un concert al trupei daneze The Asteroid Galaxy Tour.
Cu câteva minute înainte de miezul nopţii, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a urcat pe scena amplasată în Piaţa Unirii împreună cu mai mulţi tineri şi a numărat ultimele secunde ale anului 2014. Edilul a urmărit apoi de pe scenă focul de artificii şi spectacolul de lumini şi lasere, care a durat aproximativ 15 minute.
Advertisements