Updated on decembrie 16, 2014
O parcare pentru avioane și o cale de rulare de la Aeroportul Cluj, proprietate a Consiliului Județean, au fost puse sub sechestru de un creditor pentru datoriile unei firme private, anunță ziua de cluj.
Această situație creează o serie de probleme la Aeroport, atât din punct de vedere operațional cât și din punct de vedere financiar. „Noi la momentul acesta ne găsim cu sechestru pus pe cele două obiective, ne creează mari probleme din punct de vedere operaţional. Am estimat, raportat la anii precedenţi, la 37.000 de euro efectul financiar negativ pe care-l produce, având în vedere că suntem foarte limitaţi la locurile de parcare. (..) Începând cu luna asta vine a patra aeronavă de la Wizz, vom fi puşi în situaţia de a respinge trafic din cauza insuficienţei locurilor de parcare”, a spus în faţa consilierilor, Directorul operaţional al Aeroportului Cluj, Iuliu Pop, citat de ziua de cluj.
„Aeroportul a făcut numeroase sesizări Consiliului Judeţean Cluj în vederea înscrierii în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra căii de rulare avioane şi a platformei de parcare avioane în suprafaţă de 8344,83 mp, dar până în momentul de faţă nu s-a luat nici o măsură în vederea înscrierii dreptului de proprietate.
De asemenea vă comunicăm că începând cu data de 05.11.2014 s-a înscris în Cartea Funciară nr. 265841 poziţia C3, sechestru asigurator până la concurenţa sumei de 1.808.632,03 lei la cererea creditoarei SC UTI Grup SA asupra imobilelor menţionate, aflate în prezent în prorietatea S.C. Aviatrans SRL”, se arată în comunicatul transmis Consiliului Județean de către reprezentanții aeroportului.