O nouă avarie majoră pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca. Strada s-a inundat, iar reparațiile vor dura câteva zile

Actualizat: 5 noiembrie 2026, 06:48

Calea Dorobanților din Cluj-Napoca a fost inundată din nou joi dimineață, 5 noiembrie, după ce o conductă importantă de transport al apei s-a avariat în zona Pieței Mărăști. Este a doua avarie majoră produsă pe această arteră în numai o săptămână, la două zile după ce Compania de Apă Someș anunțase remedierea defecțiunii precedente.

Noua avarie a apărut la o conductă din beton de tip Premo, cu diametrul de 1.400 de milimetri, în spatele Pieței Mărăști. Apa a ajuns pe carosabil, iar echipele Companiei de Apă Someș au început manevrele necesare pentru izolarea conductei și pregătirea intervenției.

Reprezentanții operatorului estimează că lucrările vor dura câteva zile și vor impune restricții de circulație pe Calea Dorobanților, una dintre cele mai aglomerate legături dintre cartierul Mărăști și centrul orașului.

„Începem manevrele de închidere a apei pe conducta. Intervenția va dura câteva zile, cu restricții de circulație . Nu rămâne nimeni fără apă conform estimării din acest moment”, a transmis Compania de Apă Someș.

A doua avarie majoră în șapte zile

Pe 29 octombrie, o altă conductă de transport a apei s-a spart pe Calea Dorobanților, în zona intersecției cu strada Anghel Saligny. Atunci, apa a inundat șoseaua, asfaltul s-a deteriorat, iar polițiștii au fost nevoiți să devieze circulația pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 și strada Petőfi Sándor.

Avaria precedentă a necesitat o intervenție complexă. Compania de Apă Someș a anunțat marți, 3 noiembrie, că defecțiunea fusese remediată și că echipele lucrau la asfaltarea și refacerea carosabilului.

Două zile mai târziu, o nouă avarie a readus problemele de circulație pe aceeași arteră.

În cazul defecțiunii de săptămâna trecută, Lucian Croitoru, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Someș, precizase că rețeaua de transport are o vechime de aproximativ zece ani. Operatorul nu stabilise atunci cauza avariei, fiind luate în calcul mai multe posibilități, inclusiv un defect ascuns de fabricație.

Pentru incidentul de joi, compania estimează o intervenție de mai multe zile, cu restricții rutiere pe durata lucrărilor. Potrivit evaluării inițiale, alimentarea cu apă a consumatorilor nu ar urma să fie întreruptă.

Advertisements