O proprietară din Florești spune că a cheltuit aproximativ 8.000 de euro pentru a-și reface apartamentul după plecarea unui cuplu care locuise acolo timp de trei ani. Când a revenit în locuință, în aprilie, femeia afirmă că a găsit curentul deconectat, mobilier deteriorat, haine și obiecte abandonate și atât de multă mizerie încât, în primele momente, s-a temut că în apartament s-ar fi întâmplat ceva grav.
Cazul a fost relatat inițial de Știri de Cluj, căruia proprietara i-a furnizat fotografii și imagini din locuință. Potrivit acesteia, apartamentul fusese închiriat unui cuplu tânăr. Ea știa despre chiriașă că era studentă la Drept, iar despre partener că absolvise Medicina.
Contractul fusese încheiat inițial pentru doi ani și apoi prelungit cu încă unul. Chiria era plătită regulat, iar proprietara, care locuiește în străinătate, spune că nu a verificat apartamentul în cei trei ani.
Situația s-ar fi schimbat după ce vecinii au început să reclame mirosul și mizeria. Potrivit proprietarei, aceștia ar fi chemat inclusiv Poliția. Chiriașii ar fi părăsit locuința fără să o anunțe imediat, continuând însă să achite chiria. Proprietara spune că a aflat despre mutare după aproximativ o lună și jumătate.
„Am crezut că avem cadavre”
Femeia a revenit în apartament împreună cu soțul ei în aprilie. Curentul era deconectat, iar în locuință rămăseseră haine, încălțăminte și alte obiecte. Mobilierul era deteriorat, iar mirosul, spune proprietara, era foarte puternic.
„Am crezut că avem cadavre”, a relatat aceasta despre primele momente petrecute în apartament.
După ce a luat legătura cu fostul chiriaș, acesta ar fi achitat costul unei firme de curățenie, chiria până în luna iunie și o parte dintre pagubele vizibile.
Proprietara spune însă că paturile și un fotoliu erau deteriorate și că locuința avea nevoie de intervenții mult mai ample. În apartament ar fi fost ținuți și doi câini.
Costul total al renovării este estimat de femeie la aproximativ 8.000 de euro.
Proprietara spune că regretă că nu a verificat apartamentul
Femeia admite că una dintre greșelile sale a fost faptul că nu a verificat locuința timp de trei ani și spune că a făcut cazul public pentru a-i avertiza pe alți proprietari.
Codul civil prevede că un chiriaș trebuie să permită proprietarului examinarea bunului la intervale rezonabile, cu condiția ca verificarea să nu îi provoace o stânjenire nejustificată în folosirea locuinței.
