Comuna din Cluj care dă o lecție Guvernului. Elevii primesc zilnic la școală o masă caldă, plătită de Uniunea Europeană. „Copiii sunt bucuroși”

Actualizat: 23 septembrie 2026, 12:18

Toți cei 30 de copii care învață la Școala Gimnazială din Ploscoș, una dintre cele mai mici comune din județul Cluj, primesc în fiecare zi de curs o masă caldă formată din două feluri de mâncare. Programul este susținut din fonduri europene și are finanțarea prevăzută până la sfârșitul anului 2029, informează digi24.ro.

Măsura este cu atât mai importantă cu cât programul elevilor se prelungește în acest an până la ora 15:00. Directoarea școlii, Anca Chirai, spune că masa oferită la școală este bine primită de copii și le asigură condiții mai bune pentru orele petrecute în unitatea de învățământ.

Și pentru părinți programul înseamnă o cheltuială și o grijă mai puțin. Familiile nu mai trebuie să pregătească zilnic pachetul pentru copii, iar elevii primesc mâncare caldă în timpul programului școlar.

Potrivit Digi24, proiectul prin care sunt finanțate serviciile are o valoare de aproximativ 1,7 milioane de euro, iar componenta destinată copiilor va putea funcționa până în 2029.

O școală cu 30 de copii într-o comună cu aproximativ 540 de locuitori

Ploscoș are patru sate și aproximativ 540 de locuitori. Primarul Daniel Aitoneanu spune că localitatea se confruntă încă cu lipsuri de infrastructură: comuna nu are rețea de apă și canalizare la nivelul necesar, iar unele gospodării nu sunt racordate nici la electricitate.

În schimb, școala a beneficiat în ultimii ani de investiții. Clădirea a fost modernizată și dispune de centrală termică și panouri solare.

Documentele publice ale Primăriei Ploscoș arată că localitatea este înscrisă în proiectul național SCI2000 – Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale, pentru care Consiliul Local a aprobat inclusiv angajarea unui mediator școlar. Programul este cofinanțat prin Fondul Social European Plus și se desfășoară până în decembrie 2029. La nivel național, proiectul are o valoare eligibilă de peste 4 miliarde de lei și urmărește să ajungă în 2.000 de comunități rurale.

Advertisements