Darius Mârza, antreprenorul clujean care a construit Wonderland Resort pe Dealul Feleacului, spune că încă conduce o Dacia Logan din 2006, deși afacerea dezvoltată în ultimii ani a ajuns la dimensiuni considerabile. Explicația sa este simplă: cea mai mare parte a banilor disponibili se întoarce în investiții sau merge către rate, dobânzi, taxe și funcționarea companiilor.
Invitat într-un podcast realizat de Media9.ro, Mârza a vorbit despre diferența dintre valoarea unei afaceri și banii pe care proprietarul îi are efectiv la dispoziție. Antreprenorul susține că dezvoltarea continuă a complexului îi consumă cea mai mare parte a resurselor și că nu este interesat să cheltuiască pentru o mașină scumpă.
Loganul pe care îl folosește datează din 2006. Alegerea se înscrie într-un obicei mai vechi al antreprenorului de a direcționa banii către proiectele sale, în locul cheltuielilor personale.
Mârza povestea anterior că, atunci când a început construcția Wonderland, și-a vândut mașina pe care o avea pentru aproximativ 12.000 de euro. Din acei bani, 10.000 de euro au fost folosiți pentru documentația necesară proiectului, iar cu aproximativ 1.500 de euro și-a cumpărat un Logan MCV. Spune că mașina a fost folosită inclusiv pentru transportul materialelor în perioada primelor lucrări.
Wonderland s-a extins pe Dealul Feleacului
Darius Mârza a început dezvoltarea Wonderland în urmă cu mai bine de un deceniu. Complexul de lângă Cluj-Napoca include în prezent săli de evenimente, spații de cazare și restaurante, zone sportive și de agrement și găzduiește Wonder Family Fest.
Antreprenorul declara într-un interviu din 2025 că proprietatea și facilitățile dezvoltate în zonă valorează, potrivit propriei evaluări, aproximativ 150 de milioane de euro. El spunea că proiectul s-a extins prin câteva sute de tranzacții imobiliare și că terenurile utilizate de complex, inclusiv suprafețele concesionate, depășesc 100 de hectare.
Mârza afirmă că ritmul în care lucrează este unul extrem. El susține că ajunge să muncească până la 22 de ore într-o zi, inclusiv noaptea, când verifică activitatea firmelor, răspunde la mesaje și încearcă să rezolve problemele apărute în business. A precizat însă că nu recomandă altora un asemenea program.
În același interviu recent, omul de afaceri a vorbit și despre presiunea financiară din spatele investițiilor. Potrivit propriilor declarații, firmele sale s-au confruntat inclusiv cu popriri instituite de ANAF, un exemplu pe care îl folosește pentru a explica de ce dimensiunea unui business nu înseamnă automat bani disponibili pentru cheltuieli personale.
