Polițiștii clujeni au prevenit prejudicii potențiale de peste 400.000 de lei în urma unor acțiuni desfășurate la ATM-uri de criptomonede din Cluj-Napoca și Florești. Nouă persoane au fost identificate în proximitatea unor terminale crypto, în situații considerate de risc. Potrivit IPJ Cluj, metoda folosită de infractori începe cu un telefon sau un mesaj primit de victimă. Persoanele sunt contactate de necunoscuți care se prezintă drept reprezentanți ai unor instituții publice sau bancare și le spun că pe numele lor ar fi fost contractate credite în mod fraudulos.
Victimele sunt apoi convinse că trebuie să își „securizeze conturile” sau să își „protejeze fondurile”, fiind îndrumate să transfere bani prin ATM-uri de criptomonede. Polițiștii recomandă ca orice astfel de solicitare să fie verificată direct la bancă sau la instituția invocată.
În perioada 22–26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au continuat activitățile operative, preventive și de informare desfășurate în cadrul planului de acțiune privind combaterea înșelăciunilor comise prin intermediul ATM-urilor de criptomonede amplasate în centre comerciale.
În urma acestor acțiuni, a fost limitată expunerea unor prejudicii potențiale estimate la peste 400.000 de lei, în cazul a nouă persoane identificate în proximitatea unor terminale de criptomonede, aflate în situații de risc generate de tentative de inducere în eroare prin metode specifice acestui mod de operare.
În general, modul de operare identificat constă în contactarea victimelor de către persoane necunoscute care se prezintă drept reprezentanți ai unor instituții publice sau bancare și care le comunică faptul că pe numele acestora ar fi fost contractate, în mod fraudulos, credite de către terțe persoane. În acest context, victimelor li se induce ideea că este necesară „securizarea conturilor” sau „protejarea fondurilor.”
Ulterior, acestea sunt determinate să transfere sume de bani în conturi indicate de autori, prin utilizarea ATM-urilor de criptomonede, sub pretextul eliminării unor riscuri financiare sau al blocării unor presupuse operațiuni frauduloase.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj atrage atenția asupra acestui tip de înșelăciuni, în cadrul cărora se constată frecvent situații în care persoane dau curs solicitărilor transmise de autori, fără a verifica în prealabil veridicitatea acestora prin contactarea unităților bancare sau a instituțiilor publice.
Activitățile s-au desfășurat în trei centre comerciale de tip mall din municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești, fiind vizate zone cu potențial ridicat de risc.
Activitățile au fost organizate și coordonate de Serviciul de Investigații Criminale, cu sprijinul efectivelor din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca. În același timp, au fost derulate activități de informare prin intermediul Biroului pentru Analiza și Prevenirea Criminalității și activități de comunicare instituțională prin intermediul Compartimentului Relații Publice din cadrul Serviciului Cabinet, a informat IPJ Cluj.
