/

Război deschis în PNL! Alin Tișe îl atacă pe Ilie Bolojan: „Ai trădat președintele României și ai sacrificat interesul țării.”

Actualizat: 27 iunie 2026, 14:39

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, continuă atacurile la adresa lui Ilie Bolojan, într-un moment tensionat pentru PNL. Deși nu a fost inclus pe lista liberalilor vizați de demersuri de excludere, liderul CJ Cluj a publicat un nou mesaj dur împotriva actualei conduceri a partidului.

Într-un text pe care îl numește „manifest”, Tișe îl acuză pe Bolojan că ar fi blocat partidul și că ar fi pus interesul personal înaintea interesului PNL. Șeful CJ Cluj susține că în partid ar fi existat oameni capabili să ocupe funcția de prim-ministru, dar că aceștia nu ar fi fost susținuți.

Una dintre cele mai sensibile acuzații aduse de Tișe se referă la Spitalul Regional de Urgență pentru Copii din Cluj. Acesta afirmă că Bolojan ar fi refuzat timp de un an să susțină finanțarea proiectului, pe care îl descrie drept unul dintre cele mai avansate proiecte medicale din România.

„Ai trădat președintele României și ai sacrificat interesul țării. Ai promis că PNL va susține guvernul propus de domnul Tomac, apoi ai întors decizia, sperând că vei rămâne prim-ministru.

După aceea ai încercat să întorci partidul împotriva președintelui țării, pretinzând că vrea să îți ia partidul, ca și cum partidul ar fi proprietatea ta, nu a miilor de liberali care au muncit și au adus voturi pentru ca tu să ajungi în fruntea Guvernului.

Ai ținut România blocată timp de cincizeci de zile într-o criză politică doar pentru a-ți păstra funcția. Iar astăzi, după ce ai împins PNL în opoziție, încerci să dictezi cu 12% cum trebuie guvernată țara.

Ai vorbit ani de zile despre reformă, meritocrație și legitimitate. În realitate, ai promovat în jurul tău oameni fără susținere electorală și fără rezultate, în timp ce ai marginalizat liberali validați prin vot și performanță.

Ai transformat diferența de opinie într-o vină și ai făcut epurări motivate de orgoliu și interese de grup. Acesta nu este un comportament liberal. Este comportamentul unui lider care confundă autoritatea cu controlul și loialitatea cu obediența. Oprește-te!

Mulți dintre cei pe care îi dai afară din partid sunt liberali autentici. Nu au făcut înțelegeri pe sub masă și nici nu au umblat prin ministere pentru a obține favoruri politice. Unii dintre ei au câștigat mai multe voturi pentru PNL decât ai câștigat tu și cei din jurul tău.

Problema mea fundamentală cu tine este că ai refuzat, timp de un an, să susții finanțarea Spitalului Regional de Urgență pentru Copii din Cluj, unul dintre cele mai avansate proiecte medicale din România. Ai politizat un proiect care privește sănătatea copilașilor noștri.

Spitalul nu era al meu sau al Clujului – era al țării și al regiunii, întrucât 50% dintre copiii, care sunt tratați aici, sunt din alte județe din țară decât Clujul. Când sacrifici interesul copiilor din orgoliu politic, problema nu mai este administrativă, ci morală.

Astăzi, românii trăiesc mai greu decât în urmă cu un an. Ai ales să mărești povara fiscală asupra persoanelor vulnerabile și asupra mediului de afaceri, dar ai evitat să reformezi adevăratele găuri negre ale bugetului: companiile de stat în care se risipesc anual miliarde de lei.

Ai prezentat reducerea cu 10% a personalului bugetar drept o mare reformă. În realitate, în multe instituții oamenii au fost doar mutați dintr-o structură în alta, fără ca birocrația să fie redusă. Toată lumea a văzut acest lucru. Tu ai preferat să închizi ochii.

Ai împins PNL în opoziție și continui să îl ții acolo, mizând pe iluzia că sondajele și atacurile zilnice la adresa puterii vor aduce partidului procente spectaculoase iluzorii în 2028. Iar tu, Mesia salvatorul vei avea procente atât de mari încât vei face minuni închipuite…

Între timp, primarii, președinții de consilii județene și aleșii locali care au muncit pentru comunitățile lor sunt abandonați fără resursele necesare pentru a-și finaliza proiectele.

Ai uitat că administrația locală reprezintă fundamentul oricărui partid puternic. Dacă distrugi astăzi administrațiile locale ale PNL, vei pierde inevitabil și alegerile de mâine.

Mai grav este că ai preferat să blochezi partidul chiar și atunci când existau în PNL oameni capabili să ocupe funcția de prim-ministru, oameni cu experiență, rezultate și legitimitate. Ai pus interesul personal înaintea interesului partidului și al României. O faci și astăzi în loc să demisionezi și să lași locul altei persoane.

Îți transmit acest manifest cu speranța că vei avea curajul să te privești în oglindă și să vezi realitatea, nu imaginea construită de cei care îți spun doar ceea ce vrei să auzi. Apropos, cine plătește și din ce bani această imagine și cine plătește “haita de boți”, care se activează la orice poziție critică la adresa ta și ne înjură?!

Ei nu au legitimitate electorală, nu au performanță politică și nu reprezintă viitorul PNL. Sunt acolo doar pentru că îți confirmă propriile convingeri.

Puterea are un defect fatal: îi convinge pe unii că sunt mai mari decât timpul. Dar timpul îi așază pe toți la dimensiunea adevărului. La final, nu va conta câți oameni te-au aplaudat. Va conta câți au plătit prețul deciziilor tale”, afirmă Tișe.

Advertisements
error: Content is protected !!