Fosta judecătoare Candidia-Laura Mărginean-Cătinean, care a activat la Judecătoria Dej, a murit la vârsta de 50 de ani. Vestea a fost anunțată de apropiați, iar foști colegi din justiția clujeană au transmis mesaje de condoleanțe.
Mărginean-Cătinean s-a pensionat în 2023, după o carieră începută în 1997 la Judecătoria Gherla, unde a fost numită prin decret al Președintelui României. Ulterior, aceasta a activat la Judecătoria Dej.
Familia a anunțat că priveghiul va avea loc miercuri, 10 iunie, de la ora 19:00, la Capela de pe strada Traian, iar înmormântarea este programată joi, 11 iunie, de la ora 13:00, în aceeași locație.
„Cu durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă mult prea devreme a finei noastre judecator Mărginean Catinean Candidia Laura. Cei care doresc să își ia un ultim rămas bun sunt așteptați pentru priveghi la Capela de pe strada Traian miercuri 10.06.2026 ora 19.00, iar înmormântarea va avea loc joi 11.06.2026 ora 13.00 în aceeași locație! Dumnezeu să te odihnească în pace! Familia vă roagă să nu faceți coroane, dacă doriți aduceți flori!”, a anunțat un reprezentant al familiei.
Apreciată de foști colegi
În ultimele 6 luni, în Cluj, au decedat 4 judecători și 2 grefieri, după cum a remarcat pe Facebook fosta judecătoare Adina Lupea, de la Curtea de Apel Cluj.
„Ne a mai părăsit o colegă. Doamna judecător, fost judecător la Judecatoria Dej, Mărginean Cătinean Candidia Laura a încetat din viață la vârsta de 51 de ani. Făcând bilanțul în Cluj, în 6 luni ne-au părăsit 4 colegi judecători și 2 colegi grefieri. Cinci dintre ei erau în pensie de puțină vreme.
Dumnezeu să te odihnească, Laura! Ai fost un om bun și drept și empatic, dar se pare că cineva acolo sus vrea să refacă niște completuri, de ne ia așa de tineri de pe aici”, a transmis Lupea.
Sursa Foto: dej24.ro.
