„U” Cluj își întărește poarta înaintea sezonului european și l-a transferat pe portarul cipriot Neofytos Michael, în vârstă de 32 de ani, fost jucător la Pafos FC. Mutarea vine într-un moment important pentru „șepcile roșii”, după plecarea lui Edvinas Gertmonas la Servette. Clubul clujean avea nevoie de un portar cu experiență, iar alegerea a căzut pe un jucător care vine după un sezon puternic în Europa.
„FC Universitatea Cluj anunță transferul internaționalului cipriot Neofytos Michael (32 de ani). Acesta a apărat buturile celor de la Pafos FC în ultimii doi ani și a fost titular în șase din cele opt partide disputate de echipa din Cipru în faza grupei Champions League în sezonul recent încheiat”, a fost mesajul oficial al clujenilor.
Portar cu meciuri în Champions League
Neofytos Michael a apărat poarta celor de la Pafos FC în ultimii doi ani și a fost unul dintre oamenii importanți ai campioanei Ciprului în parcursul european. În sezonul recent încheiat, portarul a jucat atât în preliminariile Champions League, cât și în faza principală a competiției.
Pentru Pafos, Michael a fost integralist în cele șase meciuri din preliminarii, împotriva celor de la Maccabi Tel-Aviv, Dinamo Kiev și Steaua Roșie Belgrad. În aceste partide a primit doar trei goluri, contribuind la calificarea echipei cipriote mai departe.
Portarul a continuat apoi să joace și în faza principală a Champions League, unde Pafos a întâlnit adversari puternici, printre care Bayern Munchen, Villarreal, Monaco și Juventus.
Contract pe două sezoane
Neofytos Michael ajunge la „U” Cluj din postura de jucător liber de contract, după perioada petrecută la Pafos. Înțelegerea ar urma să fie valabilă pe două sezoane, iar salariul său este estimat la 150.000 de euro pe an, anunță jurnalistul Emanuel Roșu. Acesta mai spune că și Paulolo este aproape de a semna cu șepcile roșii: „E aproape făcut şi Poulolo la U Cluj. Rețineți că Dinamo nu l-a vrut, ăla a fost probabil un stimulent aruncat ca să iasă altă pistă. Un jucător bun, să-l vedem în Europa”, a scris jurnalistul.
Portarul are 17 selecții în naționala Ciprului și o carieră construită în special în Cipru și Grecia. A mai evoluat pentru Olympiakos Nicosia, THOI Lakatamias, Nea Salamis, APOEL Nicosia, Aris Limassol, PAS Giannina, Asteras Tripolis și Anorthosis Famagusta.
