Updated on ianuarie 2, 2026Judecătoarea pensionară Andrea Chiș, care a vorbit în ancheta Recorder, a anunțat că și-a dat demisia din cadrul Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, explicându-și decizia într-un mesaj amplu publicat pe rețelele de socializare. Ea invocă absența unui mediu care să îi permită dezvoltarea profesională și exprimarea valorilor personale și profesionale.
„Anul 2025 a fost un an lung și greu, un an în care valorile mi-au fost puse la grea încercare. Dar a fost și anul în care valoarea mea de adevăr a fost trăită la maxim”, a scris Andrea Chiș. Aceasta afirmă că a ajuns la concluzia că se află din nou într-un mediu profesional în care nu mai poate evolua și nu își mai poate exprima valorile, nici profesionale, nici personale.
Demisia de la Facultatea de Drept a fost depusă în cursul acestei săptămâni, iar activitatea sa didactică se va încheia odată cu finalul primului semestru. „Motivarea este exact aceasta: faptul că Facultatea de Drept a UBB Cluj-Napoca nu mai oferă cadrul necesar evoluției mele profesionale și manifestării valorilor mele profesionale și personale”, a explicat Andrea Chiș, potrivit libertatea.ro.
Andrea Chiș amintește că din rațiuni asemănătoare a ales să părăsească sistemul judiciar în urmă cu aproape trei ani. De-a lungul timpului, s-a remarcat ca o voce critică față de disfuncționalitățile din justiție. A fost prezentă și în documentarul Recorder „Justiție capturată”, care a scos la iveală practici controversate din interiorul sistemului, și a participat la protestele organizate la Cluj după apariția acestuia.
În mesajul său, ea leagă problemele actuale ale justiției de modul în care sunt formați viitorii juriști. „Responsabilitatea începe cu educația oferită în facultățile de drept”, subliniază Andrea Chiș, pledând pentru o dezbatere sinceră despre valorile promovate în mediul academic.
„E timpul să ne întrebăm dacă cultivăm curajul sau frica, libertatea sau conformismul, adevărul sau minciuna”, afirmă ea, susținând introducerea eticii profesiilor juridice în programele tuturor facultăților de drept.
Andrea Chiș descrie anul 2025 ca fiind „un an al finalurilor, dar și al începuturilor” și spune că rămâne recunoscătoare pentru lecțiile învățate, inclusiv pentru experiențele dificile, pe care le vede ca pe un pas necesar către un nou început profesional.
Fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Andrea Chiș era lector la Facultatea de Drept a UBB Cluj, unde preda procedură civilă.
