Wild Hills, primul country club corporate retreat din proximitatea orașului Cluj-Napoca, se deschide oficial la sfârșitul lunii mai, în urma unei investiții de 8 milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei.
Wild Hills este situat pe fosta herghelie de la Jucu, pe un domeniu de 100 de hectare, la 15 minute de Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, informează Economica.net.
Country clubul combină, potrivit dezvoltatorului Felinvest, „experiențe premium, patrimoniu reactivat, sustenabilitate și un spirit contemporan”. Vlad Buzoianu, CEO Felinvest, subliniază viziunea proiectului de a oferi un spațiu complet pentru business, fără a sacrifica natura sau identitatea locului. Proiectul a restaurat fosta herghelie, a integrat elemente de patrimoniu și funcționează 100% pe energie regenerabilă.
„Într-o regiune cu tradiție ecvestră care datează încă din vremea romanilor, ne-am propus și am reușit să punem pe piața de real estate Wild Hills, un proiect etalon, ca o demonstrație că sustenabilitatea, conservarea și istoria pot deveni piloni reali pentru dezvoltarea pe termen lung, inclusiv în mediul corporate”, a declarat Vlad Buzoianu, CEO Felinvest.
Wild Hills are ca inspirație modele internaționale precum Trailblazer Ranch. Domeniul este certificat ca pășune ecologică, iar restaurantul Heritage promovează conceptul farm-to-plate, susținut de producători locali.
Aproximativ 60% din echipă a fost recrutată din comunitățile învecinate, iar peste 30 de furnizori sunt locali. Wild Hills estimează peste 5.000 de vizitatori în primul an.
Cu 3.000 de metri pătrați de suprafață construită, Wild Hills oferă opțiuni modulare pentru evenimente de la 20 la peste 1.500 de persoane. Zona The Wild Side, aflată în dezvoltare, va include primul parc de wakeboarding din Cluj-Napoca, facilități ecvestre și glamping premium, putând găzdui până la 100 de persoane.