Investiție de 4 milioane €: Clujul pregătește unul dintre cele mai mari complexe expoziționale din Europa!

Updated on martie 19, 2025 Investiție de 4 milioane €: Clujul pregătește unul dintre cele mai mari complexe expoziționale din Europa! 1
(Foto ilustrativ)

Consiliul Județean Cluj a anunțat planuri pentru dezvoltarea unui complex expozițional și de congrese de mari dimensiuni, proiectat să devină unul dintre cele mai mari de acest tip din Europa. Inițiativa are ca scop transformarea regiunii într-un centru major pentru evenimente internaționale, expoziții și congrese.

Complexul va fi amplasat pe un teren de 10-15 hectare, situat în apropierea Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC), în continuarea proiectului Park & Ride. Acesta va include două sau trei hale modulare, concepute pentru a fi adaptabile la diverse tipuri de evenimente, de la târguri de tehnologie și robotică, la congrese și expoziții de amploare.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a subliniat că proiectul va depăși dimensiunile Romexpo din București și se va poziționa ca unul dintre cele mai mari complexe expoziționale din Europa, capabil să găzduiască evenimente cu mii de participanți. Costurile estimate pentru realizarea acestui proiect sunt de aproximativ 4 milioane de euro, sumă ce va fi acoperită din bugetul județului.

Aveam acest teren înainte de proiectul Park & Ride, tot la strada principală, care va fi în continuarea parkingului, spre Cluj-Napoca, pe 10-15 ha. Se va face un complex în care și locurile de la Park & Ride vor putea fi folosite pentru autovehicule în cazul acestor evenimente. Sperăm să îl realizăm împreună cu Primăria Cluj-Napoca (PCN), noi ne-am hotărât să mergem cu studiile mai departe și să ajungem la faza de edificare.

Construcțiile prevăzute vor fi două sau trei hale modulare, moderne, care să fie ajustate în funcție de mărimea evenimentului. Va fi cel mai mare complex expozițional din România, peste dimensiunea celui de la Romexpo București, și unul dintre cele mai mari din Europa, putând găzdui evenimente cu câteva mii de participanți Estimăm costurile la 4 milioane €; le putem suporta din bugetul județului”, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, pentru transilvaniabusiness.ro.

Construcțiile de acest tip nu sunt atât de scumpe încât să nu le putem realizăm acest centru important pe care ni-l cer de la universități la mediul de afaceri sau toți cei care vor să realizeze târguri, expoziții, ședințe, congrese de anumită amploare. Un târg internațional de robotică sau tehnologia informației se poate face la nivelul unei regiuni. Coroborat cu investițiile de la Aeroportul Internațional Avram Iancu (AIAIC) ar fi unul dintre cele trei mari obiective pentru care demarăm studii de fezabilitate”, susține Tișe.

Advertisements
error: Content is protected !!