Updated on februarie 13, 2025
Două surori de numai 2 şi 3 ani şi-au pierdut viaţa după ce au plecat, singure, să se joace pe un lac îngheţat din apropierea casei. Din nefericre, însă, gheaţa s-a spart. Doi pompieri aflaţi în timpul liber au reuşit să le scoată din apă şi să le aducă la mal, iar medicii s-au luptat ore în şir să le salveze viaţa, însă fără succes.
„Am luat cordiţa din maşină, m-am asigurat, alţi oameni m-au ţinut şi am coborât în jos”.
Aşa a decurs operaţiunea de salvare a celor două minore care se jucau pe un lac îngheţat, adânc de aproximativ 100 de metri, din apropierea râului Târnava, scrie Observator.
La un moment dat, gheaţa s-a spart, iar una dintre fetiţe a ajuns în apă. În încercarea de a o salva, sora ei a căzut şi ea în apa adâncă şi rece. Vecinii au auzit ţipetele şi au sunat la 112.
„Cele două minore au fost extrase din bazin, fiindu-le aplicate manevre de resuscitare. Minorele în cauză au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Aurica Mate, de la IPJ Mureş.
Detaşamentul de Pompieri a apelat la doi angajaţi aflaţi în timpul liber care locuiau în apropiere şi care, cu ajutorul vecinilor, au reuşit să le scoată pe fetiţe înainte de sosirea echipajelor de salvare.
„Colegul mi-a făcut loc, am sărit gardul, am făcut un lanţ de oameni, am coborât pe marginea bazinului, am ajuns la prima fetiţă, am pus-o pe mal. Persoanele civile care stăteau pe marginea bazinului m-au ajutat de am ieşit afară cu copilul, l-am pus lângă celălalt copil”, a explicat Gherasim Bogdan, pompier.
Victimele au fost scoase la mal în stare critică, cu hipotermie. Ajunse la spital, ambele surori au intrat în stop cardio-respirator şi au decedat după opt ore în care medicii s-au luptat să le resusciteze. Cazul i-a şocat chiar şi pe pompierii care le-au scos din apă.
„Noi pe parcursul anilor am mai avut şi copii, dar aşa mici nu ştiu dacă am mai avut. Am mai avut de 13 ani”, a mai spus Bogdan Gherasim.
Din primele informaţii, tatăl celor două minore era acasă cu alţi doi copii în momentul în care s-a întâmplat tragedia. Poliţiştii au deschis acum o anchetă pentru a afla cum s-a petrecut totul.
Chițea Nicolae Claudiu, pompier, pentru Stirile Pro Tv: „Fetița era cu fața în jos, iar la un metru de ea se mai vedea o gheată neagră sub gheață. Am sărit gardul, am făcut un lanț de oameni, am coborât pe marginea bazinului și am ajuns la prima fetiță. Am luat-o în brațe și am pus-o pe mal. Apoi am spart gheața și am ajuns la a doua fetiță, care era prinsă în nămol”.
Gherasim Răzvan, pompier: „M-au încercat niște sentimente foarte grele, mai ales că era vorba de copii. Când i-am văzut pe amândoi, a fost greu de exprimat în cuvinte. Eu nu am copii, dar… Nu ne-am gândit că apa e rece, nu ne-am gândit la altceva, doar să-i scoatem cât mai repede”.
Donath Bogdan, șef gardă de intervenție: „Inițial, prin dispecerat ni s-a transmis că este vorba despre o singură minoră, dar la fața locului am descoperit că erau două. De fapt, era vorba despre două victime: una de doi ani și alta de patru ani. Ambele erau în stop cardio-respirator. Apa era înghețată, iar singura zonă spartă era cea în care se aflau copiii”.
Aurica Mate, purtător de cuvânt al IPJ Mureş, pentru Antena 3: „Două minore, în vârstă de doi, respectiv patru ani, din Sighișoara, în timp ce se jucau în zona unui bazin de acumulare a apei pluviale au căzut în apă. Cele două minore au fost extrase din bazin, fiindu-le aplicate manevre de resuscitare. Minorele în cauză au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.”