Primăria Capitalei negociază cu organizatorii festivalului Untold, organizat din 2015 la Cluj-Napoca, pentru a aduce evenimentul și în București. Conform discuțiilor de până acum, Untold va fi în continuare organizat la Cluj-Napoca, iar festivalul de la București ar fi unul nou, dar cu aceiași organizatori.
Informația că organizatorii Untold sunt în negocieri cu reprezentanții Primăriei București a fost publicată inițial de Buletin de București. Sursele HotNews.ro au confirmat informația.
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a spus într-o conferință de presă din 31 ianuarie că „foarte probabil pe Arena Națională vom avea un mare concert și un festival” în anul 2025, fără a da mai multe detalii însă.
Într-un interviu pentru Adevărul din august 2024, managerul festivalului Untold, Edi Chereji, nu a exclus varianta organizării unui festival și la București.
„În ce privește Bucureștiul, ori de câte ori simțim că avem deschidere și că există interes, ne uităm cu atenție. Când vorbesc despre interes mă refer la autorități, mă refer strict la ideea ca autoritățile să fie deschise de a contribui cu lucrurile pe care le pot face pentru a facilita obținerea unui spațiu care se poate fi autorizat”, spunea în 2024 managerul.
Ultimul festival organizat pe Arena Națională, Saga, a lăsat o gaură la bugetul Capitalei de peste 300.000 de lei, din cauza unor datorii neplătite la canalizare și energie electrică, conform Buletin de București. PMB a reușit recent să recupereze suma datorată.