Începe construcția Școlii de Meserii a „bărboșilor” din Cluj. Asociația Beard Brothers a strâns 300.000 de euro pentru școala care îi va ajuta pe tinerii din mediile defavorizate sau pentru cei care își doresc să învețe o meserie în mod opțional

Updated on decembrie 5, 2024 Începe construcția Școlii de Meserii a „bărboșilor” din Cluj. Asociația Beard Brothers a strâns 300.000 de euro pentru școala care îi va ajuta pe tinerii din mediile defavorizate sau pentru cei care își doresc să învețe o meserie în mod opțional 1

Asociația Beard Brothers anunță cu bucurie obținerea autorizației de construire pentru Școala de Meserii din Florești. După o muncă asiduă de peste trei ani, proiectul a ajuns într-o nouă etapă crucială.

Succesul campaniei de fundraising, care a adunat suma de 300.000 de euro, a făcut posibilă demararea acestui demers educațional. Noua școală își propune să ofere oportunități de reconversie profesională în domeniul meseriilor, răspunzând astfel unei nevoi stringente a pieței muncii.

,,Oameni frumoși, după 2 ani de muncă, avem Autorizația de Construire pentru Școala de Meserii, și să ne credeți pe cuvânt că ne-a dat o lacrimă de bucurie.

Susținerea și încrederea voastră ne-au adus aici, așa că împărțim bucuria cu voi și vă mulțumim pentru eforturile și răbdarea de până acum. Școala de Meserii și toate celelalte chestii faine pe care le-am făcut până acum sunt, în egală măsură, și rezultatul eforturilor voastre.”, au transmis cei de la Beard Brothers.

În ianuarie 2020, Beard Brothers au pornit cea mai grea campanie – școala ce are scopul de a demonstra că meseriile pot fi o alternativă atrăgătoare pentru tinerii din mediile defavorizate sau pentru cei care își doresc să învețe o meserie în mod opțional. Va fi ridicată în Florești, lângă Liceul Teoretic Dumitru Tăuțan, informează Ziua de Cluj. 

Proiectul este structurat pe două ramuri:

  • Social – ramură adresată copiilor din centrele de plasament sau care provin din familii care au o situaţie precară. Aceştia vor beneficia gratuit de serviciile şcolii.
  • Economic-Social – cursurile şi workshop-urile vor avea un cost prestabilit, iar fondurile strânse vor asigura aceleaşi servicii pentru cei care nu îşi permit

Școala de Meserii sau Școala BB va avea mai multe direcții principale:

  • Educaţie pentru copii-Cursuri şi Workshops practice pe diferite domenii de activitate, cât şi cursuri suplimentare pentru o asimiliare mai bună a materiilor şcolare generale.
  • Schimbarea mentalităţii privind meseriile şi formarea profesională în această direcţie.
  • Sprijinirea beneficiarilor privind reconversia profesională.
Advertisements
error: Content is protected !!