Updated on septembrie 17, 2014 Societatea Turda Salina Durgău (TSD) va finaliza vineri lucrările de săpare la galeria de legătură dintre Minele Iosif şi Maria Terezia.
Salina Turda se găsește în zona Durgău-Valea Sărată. Accesul prin galeria de acces Franz Josef se făcea, până în 2010, din cartierul Turda Nouă, dar acum şi prin intrarea modernă, de pe Aleea Durgău nr. 7.
Exploatarea sării a fost sistată în 1932, din cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut și a concurenței altor saline ardelene. Salina s-a redeschis în 1992, în scop turistic si curativ, iar acum este vizitabilă tot timpul anului.
Aici se pot vedea acum fostele mine Maria Tereza, Rudolf şi Ghizela, utilajele medievale conservate (unice în Europa), cum ar fi fierăria, crivacul și moara de sare, Altarul (cioplit în peretele de sare), Scara Bogaților (lucrată filigranat în lemn). (sursa: Ziua de Cluj)
Record de vizitatori în 2014
Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, s-au desfășurat din 2009 lucrări ample de amenajare. Inaugurarea a avut loc în 2010, după o investiţie de 5,8 milioane de euro, prin programul Phare. 63% din investiţie aparţine UE, diferenţa fiind asigurată de Consiliul Local Turda şi Consiliul Judeţean Cluj.
Numărul anual al vizitatorilor se cifrează între 300.000 şi 400.000, vârful urmând a fi înregistrat în acest an, după ultimele statistici.