Una dintre cele mai frumoase rezervații din țară este deținută de UBB Cluj

Updated on august 19, 2024 Una dintre cele mai frumoase rezervații din țară este deținută de UBB Cluj 1

Parcul Dendrologic Arcalia este unul dintre cele mai frumoase rezervaţii de acest tip din România având o mare valoare ştiinţifică, didactică, dar şi turistică. Traseele turistice n-ar trebui să ocolească acest simbol al regiunii, parcul dendrologic fiind considerat al doilea ca mărime din România, după cel de la Simeria.

Bradul argintiu, molidul caucazian și salcâmul japonez sunt doar câteva dintre cele 150 de specii care pot fi admirate, în această perioadă, în Parcul Dendrologic Arcalia care se întinde pe 16 hectare, informează timponline.ro.

Parcul a fost amenajat propriu-zis la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, de către unul dintre cei mai bogaţi oameni ai zonei la acea dată, groful Bethlen, un mare iubitor de natură. Acesta a început să amenajeze în jurul reşedinţei sale un parc, iar amenajarea şi extinderea parcului a durat zeci de ani, până în preajma celui de-al doilea război mondial. În timpul acestui război, armata sovietică a pătruns în sat, au arestat familia grofului şi au devastat parcul şi castelul. Proprietatea include şi un castel, Castelul Bethlen din Arcalia, acesta fiind construit la începutul secolului al XVII-lea, de către înaintaşii grofului, construcţia acestuia reprezentând un amestec de stiluri arhitectonice, predominant fiind stilul mauro-bizantin, castelul fiind astfel unic în ţară.

După al doilea război mondial, în urma naţionalizării, parcul ajunge în proprietatea Gostatului Lechinţa. Acesta nu apreciază valoarea acestui minunat colţ de natură: taie abuziv numeroşi arbuşti şi transformă castelul parcului în depozit pentru cereale şi magazine săteşti. Între anii 1960-1964, fosta proprietate a familiei de nobili maghiari ajunge la taberele de pionieri, iar din anul 1963 proprietatea este preluată de Universitatea ,,Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Timp de trei decenii, aici a funcţionat Centrul de Cercetări Biologice şi Geologice, servind în acelaşi timp şi ca bază de cercetare a facultăţii, unde studenţii desfăşoară practica de vară. Din anul 2000, castelul Bethlen din Arcalia şi parcul dendrologic Arcalia adăposteşte Centrul Regional al Francofoniei.

Parcul se extinde pe o vastă suprafaţă, unde cresc peste 150 de arbori şi arbuşti (autohtoni sau exotici) din diferite zone ale globului (bradul argintiu, molidul caucazian, salcâmul japonez, pinul de mătase, scumpia, nucul american, liridendronul, stejarul american, stejarul pedunculat, oţetarul, salcâmul japonez, salcâmul, teiul cu frunza mare, chiparosul de baltă, etc.).

Parcul (fără livadă) are formă trapezoidală, laturile fiind alcătuite din alei, construite din diferite specii: aleea de molid, de brad, de carpen şi de salcâm.

Advertisements
error: Content is protected !!