Federația Română de Gimnastică a fost reprezentată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de societatea de avocatură Gherdan și Asociații SCA din Cluj. Echipa de avocați coordonată de Sabin Gherdan au susținut cazul Anei Maria Bărbosu și au reușit să obțină medalia de bronz de la Jocurile Olimpice din Paris pentru româncă.
„Soluția este una istorică, este prima prin care decizia este de a realoca medalia de la o sportivă la alta și cu siguranță va schimba jurisprudența și precedentul la nivelul Jocurilor Olimpice.
Această situație putea fi evitată, se va vedea din motivarea hotărârii că au fost anumite probleme care puteau fi evitate. Ele vor fi publice în momentul în care va veni hotărârea motivată a Tribunalului de Arbitraj Sportiv”, a declarat avocatul Sabin Gherdan pentru cluj24.ro.
Sabin Gherdan, avocatul care le-a reprezentat pe Ana Bărbosu și Sabin Gherdan, a explicat că SUA va putea să atace decizia TAS la tribunalul suprem elvețian în termen de 30 de zile de la momentul motivării, motivare care nu a venit încă și care ar urma să apară în aproximativ 10 zile. „Mă aștept la câteva luni de zile până la o soluție definitivă și finală”, a declarat avocatul, duminică, la Știrile B1 TV prezentate de Irina Petraru.
„Din comunicarea lor publică, ei se plâng de faptul că nu li s-ar fi acordat un timp suficient pentru a-și pregăti apărarea, însă să știți că la finalul audierilor de ieri arbitrii au întrebat fiecare parte în parte, inclusiv partea americană, dacă ridică anumite obiecții cu privire la posibilitatea de a se apăra, cu privire la modul în care s-a desfășurat această audieri, iar partea americană nu a ridicat nicio excepție.
Au subliniat faptul că audierile s-au desfășurat conform codului procedural al Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Prin urmare, îmi vine greu să cred cum o astfel de cale de atac ar putea fi susținută în fața tribunalului suprem elvețian”, a adăugat Sabin Gherdan.
„În general, căile de atac, recursul în fața tribunalului suprem elvețian se poate face doar pe anumite motive limitate. Sunt șase motive reglementate de codul procedural elvețian, iar rata de succes este foarte mică, adică vorbim de un procentaj extrem de mic al hotărârilor admise de către tribunalul suprem elvețian. Prin urmare, șansele lor sunt infime raportat la datele statistice”, a continuat avocatul.