Un incident neplăcut a umbrit o zi de vară pentru o familie din Cluj-Napoca. Ieri, în jurul orei 12, un copil care se juca în curte și-a pierdut mingea peste gard. Sperând la un gest de bunăvoință, familia a așteptat ca șoferul unei mașini să oprească și să returneze jucăria. În schimb, conducătorul auto a luat mingea și a continuat drumul, lăsând în urmă un copil dezamăgit.
,,Acest «domn» a trecut astăzi in jurul orei 12 și a luat mingea copilul meu care se juca cu ea pe gazon, din gresala a dat-o peste gard. Copilul a așteptat să treacă mașina să poată merge după minge..dar “domnul” și-a însușit-o și a plecat!
Iar copilul meu..a rămas cu această imagine!” a scris o clujeancă pe grupul de Facebook INFO TRAFIC jud. Cluj.
„Vă rog dacă cineva recunoaște mașina/personajul să îl eticheteze sau să îmi scrie aici sau în privat!”, a mai transmis aceasta.
„-Doamne ferește. O minge mai oameni buni? Dacă sa ajuns sa se fure și o mine atunci nu mai suntem oameni. Rusine
-Asa am patit si eu in ’97 nu o sa uit niciodata,aproape 30 de ani de atunci
-A bagat o în portbagaj și a dublat valoarea masinii”, au comentat oamenii la postare.